O scrisoare pierduta

De Ion Luca Caragiale

-comentariu literar-

Ion Luca Caragiale a creat o opera cu particularitati care o unicizeaza în contextul literaturii nationale, dar si universale, o opera în care se disting cu usurinta trei universuri diferite: comic, tragic si fantastic.
În ”O scrisoare pierduta” parvenitismul e urmarit la alt nivel, pentru ca eroii apartin micii burghezii provinciale. În acest context, instinctele de parvenire sunt mai puternice, iar vanitatea se manifesta în forme mai agresive. Conflictele nu capata însa proportii, ele au o dimensiune caricaturala, de bâlci, pentru ca în final interesele se armonizeaza, toti eroii fiind în fond niste vânatori de profituri care se înteleg în numele aceluiasi scop, mascat cu numele tarii.
Lumea evocata traieste artistic prin modul ei de a grai. Prin vocabular, ticurile verbale si expresiile comune, adica prin automatisme ale vorbirii care-l fac pe scriitor sa se dispenseze de orice fel de comentariu. Dialogul caragialian are o forta de sugerare a realitatii cu totul iesita din comun; prin el, cititorul îsi da seama de situatia sociala a personajului, de gradul sau de cultura, de psihologia lui, dar si de epoca sau de locul de desfasurare a actiunii. Prozator obiectiv, Caragiale a facut „pictura mediului contemporan, a omului care îl reprezinta si a chipului în care el se misca si vorbeste”(T. Vianu) si prin aceasta a contribuit la consolidarea liniei realiste din proza româneasca.
Tema .”O scrisoare pierduta” este o comedie de moravuri, dezvaluind viata publica si de familie a unor politicieni care, ajunsi la putere si rosi de ambitii, se caracterizeaza printr-o crestere brusca a instinctelor de parvenire. Interesele eroilor, contrare numai în aparente, se armonizeaza în final, pentru ca toti stiu sa speculeze avantajele unui regim politic „curat constitutional”, în folosul lor. Actiunea se petrece în capitala unui judet de munte la sfârsitul secolului al XIX-lea. Pe fondul agitatiei oamenilor polit