Hanu Ancutei

Mihail Sadoveanu



Ciclul de povestiri din „Hanu Ancutei” poate fi delimitat in grupuri de cate trei, observându-se instituirea unei pauze dupa a treia si a sasea istorisire.
Daca prima povestire, cea a comisului Ionita, este un preludiu, a saptea, a negustorului Damian are rol de interludiu.
Pauzele, de scurta durata, dupa a treia si a sasea povestire introduc, la han noi calatori ( capitanul Isac si jupanul Damian), personaje naratori, cunoscute de Ancuta cea tânara, ba chiar de unii oaspeti. Acestia n-au ascultat povestirile anterioare. Ei sunt indemnati sa povesteasca de comisul Ionita, de atmosfera de la han, intrând in competitie cu bunavointa, cunoscatori fiind ai ceremonialului instaurat inca de pe vremea celeilalte Ancute.
Dupa ce naratorul evoca acea „toamna aurie” in care a ascultat multe povesti la Hanul Ancutei, introducându-l in scena pe comisul Ionita, acesta din urma preia functia de maestru de ceremonii si spune prima istorie, al carui protagonist este el insusi, dar al carui pretext este calul prapadit de care razesul este foarte mândru, caci e urmasul iepei lui Voda, iapa devenita superpersonaj al intamplarilor, caci l-a insotit si a trezit curiozitatea si hazul domnitorului.
Comisul Ionita isi încheie „povestea” cerând vin si pregatindu-se sa înceapa alta istorisire pe care de mult vroia sa o spuna. Va fi întrerupt de închinarea calugarului de la schitul Durau, care este îndemnat sa spuna întâmplarea cu Haralambie. La sfarsitul istorisirii parintele Gherman, uimit de cele ascultate, mos Leonte marturiseste ca nu a mai fost asa infricosat de când a vazut balaurul. Astfel ca, incitat la istorisire, va povesti întâmplarea, amânând din nou pe cea a comisului.
Dupa acest prim grup de povestiri, se constata o întrerupere in tehnica legarii istorisirilor. Este, probabil o pauza scurta in care cei prezenti la han reflecteaza pe marginea celor ascultate sau poate ca e încheier