HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU
CONCERT DIN MUZICA DE BACH
Începuturile literare ale Hortensiei Papadat-Bengescu situate sub semnul colaborarii la revista “Viata româneasca”, se caracterizeaza printr-o proza de fina analiza a celor mai subtile reactii ale sufletului feminin. Scrieri precum Ape adânci, Femeia în fata oglinzii sunt realizate predominant dintr-o perspectiva subiectiva care se apropie de o minutioasa notare a senzatiilor. Participarea scriitoarei la sedintele cenaclului “Sburatorul”, caruia îi si dedica de altfel primele ei romane, îi influenteaza modalitatea de expresie literara, îndrumând-o spre extinderea câmpului de observatie.
Investigatia psihologica si fiziologica se adânceste în romanele Fecioarele despletite, Concert din muzica de Bach, Drumul ascuns, Radacini si se întregeste cu o incisiva prezentare a mediului social. Criticul “Sburatorului”, E. Lovinescu, vedea în opera Hortensiei Papadat-Bengescu o ilustrare a evolutiei necesare de la subiectiv la obiectiv în cadrul prozei românesti.
Opera scriitoarei ilustreaza si un alt principiu lovinescian, acela al inspiratiei citadine. Marele oras este mediul în care evolueaza cu naturalete personajele Hortensiei Papadat-Bengescu. “Cetatea vie”, cum numeste Bucurestii Mini, personajul romanului Fecioarele despletite, nu mai reprezinta, ca pentru literatura de inspiratie samanatorista a începutului de secol, un loc al pierzaniei, al tuturor viciilor, ci un cadru de viata.
Romanele Fecioarele despletite, Concert din muzica de Bach, Drumul ascuns si Radacini, alcatuiesc ciclul Hallipilor numit astfel dupa familia ai carei reprezentanti se afla în centrul actiunii care cuprinde si alte familii legate prin rudenie, prietenie sau interese precum Rim, Draganescu sau Maxentiu.
Desi initial nu au fost proiectate ca un ciclu, cele patru romane au fost realizate unitar, formând ceea ce se numeste “o cronica de familie” (a doua din literatura româna dupa “Romanul Comanestenilor” de D. Zamfirescu), comparabila cu celelalte cronici scrise de Emile Zola (“Les Rougon Maquart”), Galsworthy (Forsyte-Saga), Roger Martin du Gard (Les Thibault) H. Papadat-Bengescu foloseste, ca si acestia, formula romaneasca tipica: mai multe romane ce pot avea existenta de sine-statatoare, în care câteva generatii ale unei familii sunt proiectate pe un cadru social-istoric, luminându-se succesiv diferitele grupuri, preluând si urmarind evolutia unor personaje. Originalitatea autoarei române consta în importanta acordata laturii psihologice, folosind modalitati artistice specifice si înscriindu-se astfel în preocupari europene moderne, contemporane ei.
Din punct de vedere social, personajele romanelor din ciclul Hallipa sunt în majoritate îmbogatiti de data recenta care îsi pun întreaga energie nu în slujba dobândirii de avere, subiecte balzaciene, ci în serviciul parvenirii în ierarhia sociala, pentru a li se uita originea umila si a patrunde în societatea înalta. Acest snobism, comparabil cu cel al personajelor lui Marcel Proust, este evident în cazul unor personaje ca Ada Razu si Coca-Aimée .
Viziunea lipsita de iluzii, adesea groteasca, a acestei lumi pe care o ofera romanele Hortensiei Papadat-Bengescu se sprijina pe modalitati narative moderne ce adâncesc perspectiva. Astfel prezentarea evenimentelor si a personajelor de catre narator alterneaza cu introspectia (analiza psihologica întreprinsa de catre personajul însusi) si cu diferitele puncte de vedere asupra aceleiasi situatii. Apar si personajele-reflectori, Mini si Nory, din perspectiva carora sunt prezentate o mare parte din evenimente si personaje, cititorul afla despre situatia din familia Rim sau despre cauza suferintei Lenorei, de exemplu, pe masura ce Mini si Nory iau ele însele cunostinta de aceste lucruri.
Nu vom întâlni actiuni propriu-zise în romanele H. P. Bengescu ci mai mult colportarea noutatilor mondene, comentarii, analize.
Tipurile clasice reprezentând generalitatea sunt înlocuite în buna parte prin “cazuri”, exceptii la limita anormalitatii.
Boala ocupa programatic un loc important în opera scriitoarei. Ea are un înteles propriu dar si figurat: o clasa în declin, prea repede epuizata, minata din interior de propria-i ereditate sociala si biologica. Grupurile luminate succesiv în roman se destrama: mariajul frumoasei Lenora cu Doru Hallipa, logodna fetei ei, Elena, cu printul Maxentiu (Fecioarele despletite), apoi cele trei triunghiuri familiale din “Concert de muzica de Bach ”, ca si cel din “Drumul ascuns” (Lenora - Walter - Coca Aimée), Germenii destructiei (bastardele Sia si Mika - Lé, boemul Lica Trubadurul) apartin unui trecut pe care toti îl vor uitat. De altfel, aproape fiecare personaj are un secret infamant si este ridicol în efortul de a pastra aparentele de moralitate si rafinament. Sunt niste însingurati care sub masca ascund “drumuri ascunse” unitatea familiei fiind data de conventiile mondene, - ...