Cultura Homerica



”De la varsta cea mai frageda, sufletul naiv al copilului care-si face primi ani de scoala este hranit cu Homer. Crestem, dar Homer este mereu alaturi de noi. Nu-l putem lasa din mana fara sa nu ne revina imediat setea de a-l relua. S-ar putea spune chiar ca lectura lui nu inceteza decat odata cu viata.”

Heraclit Retorul



Poetul suveran, patriarhul poetilor, rapsodul nemuritor Homer! Zoriile de neintunecata stralucire a poeziei europene, nu numai capataiul si eterna mandrie a Eliadei, ci si piatra unghiulara a templului culturii literare universale.
Voim sa-i cuprindem dintr-o ochire inchisoarea-i epica si ne gasim in fata unei mari netarmuite.
Dar, fireste, aici nu este vorba despre el, despre rostul lui individual. Din nenorocire (sau fericire ?) Homer n-are stare civila. E impersonal, necunoscut, invizibil. Traditia antica ne-a impartasit unele date biografice, dar putine, nesigure, potrivnice intre ele, vadit din cuprinsul fanteziei si legendei. Homer se confrunta cu opera-i monumentala, cele doua poeme neasemuite, Iliada si Odiseea. El nu are numai adoratori, ci si atei. A fost negata chiar existenta lui proprie. A avut detractori si poate avea oricand.
Epopeea homerica nu este o opera naiva si populara, nu e folclor. Ea infatiseaza o viata destul de inaintata, o mentalitate serioasa si civilizata, care nu rareori trece peste starea mijlocie a zilelor noastre. Indeosebi se adresa unei elite sociale, clasei dominatoare, curtilor princiare si regale ale unei epoci de cavalerism asemanator cu acela al evului mediu. Mai presus de toate e arta, dar nu arta anarhic individuala sau eterata, meteorica , abstracta, asa- zisa arta pentru arta, menita a satisface o minoritate disparenta de esteti si ultrarafinati, ci o estetica complexa sau integrala, caracteristic clasica, adica destinata pentru multime, pentru lumea vie si framantata de toate nevoile vietii, pentru desfatarea si alimentarea spirituala a acelei colectivitati constiente sau