Emil CIORAN, AMURGUL GÎNDURILOR, Humanitas, 1994.
Emil Cioran
EMIL CIORAN sa nascut în 8 aprilie 1911 la Rasinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran — preot în Rasinari — si al Elvirei (Comaniciu) Cioran. Frecventeaza, începînd din 1921, Liceul Gheorghe Lazar din Sibiu, oras în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 si 1932 urmeaza cursurile Facultatii de Litere si Filozofie din Bucuresti. În ultimul an de facultate publica articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îsi încheie studiile universitare cu o teza de licenta asupra intuitionismului bergsonian. În acelasi an (1932) se înscrie la doctorat, sperînd sa obtina astfel o bursa în Franta sau Germania. În 1934 îi apare prima carte, Pe culmile disperarii, pentru care i se confera Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitati. Va mai publica înca patru carti în tara, înainte de a se stabili definitiv în Franta. Între 1933 si 1935 se afla la Berlin, ca bursier al Fundatiei Humboldt. Reîntors în tara, ocupa vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul Andrei Saguna din Brasov. În 1936 pleaca la Paris cu o bursa a Institutului francez din Bucuresti, care i se va prelungi pîna în 1944. În 1940 începe sa scrie Îndreptar patimas, ultima sa carte în limba româna, a carei varianta definitiva (ramasa inedita pîna în 1991) va fi încheiata în 1945, an cînd se stabileste definitiv în Franta. Dupa 1945 începe sa scrie în limba franceza, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Précis de décomposition; îi vor urma, pîna în 1987, înca noua, publicate la aceeasi prestigioasa editura pariziana. Cu exceptia Premiului Rivarol, care i se confera în 1950 pentru „debutul“ francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (SainteBeuve, Combat, Nimier).

SCRIERI: Pe culmile disperarii (Bucuresti, 1934; 1990; 1993); Cartea amagirilor (Bucuresti, 1936; 1991); Schimbarea la fata a României (Bucuresti, 1936;