George Calinescu si complexul lui Prometeu


G. Calinescu a avut doua perechi de parinti: pe aceia naturali si pe cei adoptivi, dar, în familie statutul sau a fost al unui orfan. Lipsit de o afectivitate normala, G. Calinescu nu a avut un model formativ, patern sau matern. De aceea, copilaria si adolescenta lui, lipsite de relevanta pozitiva, sub raport intelectual, ne dezvaluie un elev mediocru, asemenea multor dintre celebritatile literaturii române: Eminescu, Macedonski, Sadoveanu. Fiind student, va afla printr-o întîmplare, ca mama sa adevarata este Maria Visan, servitoarea familiei. Astfel tînarul parcurge spatiul unei crize adînci de personalitate: revederea în propriii lui ochi copilul din flori al unei menajere. Socul trait de revelarea pozitiei sale în societate a prilejuit aparitia aspiratiei de a-si modifica identitatea, de a-si compensa obîrsia umila printr-un destin de exceptie. Acest ideal, înca nebulos, a declansat în biografia adolescentului o vointa de intelectualitate, ce contureaza întîile elemente a ceea ce psihanaliza numeste “complexul lui Prometeu”, totalitatea de trairi psihice, situate pe un fond afectiv profund, ce provoaca, nazuinta de “a sti cît parintii nostri si mai mult decît ei, de a sti cît profesorii nostri si mai mult decît ei”. La reliefarea acestui complex psihologic au concurat trei evenimente:
Primul eveniment a fost angajarea în functia de custode la Biblioteca Facultatii. Biblioteca intrase în posesia bibliotecii personale a lui T. Maiorescu. Stiut abstract din manualul scolar, Maiorescu îsi destainuia, pasionant, intimitatea ideativa si, coplesit de emotie, tînarul avea sentimentul ca asista la geneza studiilor marelui critic. Imaginîndu-si procesul creator al lui Maiorescu, G. Calinescu se raporta inevitabil la acesta, cu încredintarea ca este cu putinta sa i se potriveasca, considerînd ca este îndreptatit sa spere ca într-o zi, cîndva, un asemenea volum sa poarte numele sau.
În acelasi timp, cartile i-au relevat cunosti