„Hanu Ancutei” - Mihail Sadoveanu

1. Raportul dintre instantele comunicarii narative
Tehnica povestirii in rama presupune duplicarea instantei narative.
Exista un povestitor al naratiunii-cadru care asista ca martor in seara de la han, devenind ascultator al fiecarei naratiuni rostite de ceilalti naratori. Nu are nume, dar este acceptat de ceilalti, ceea ce dovedeste pretuirea lor; faptul ca este recunoscut ca unul dintre ei. Prezenta sa este redata prin utilizarea persoanei I in naratiune si confera iluzia autenticitatii. Aceasta voce narativa este cea delegata de autor spre a-l reprezenta, fapt care il face pe criticul N.Manolescu sa afirme: „Vocea anonima care infatiseaza obiceiurile de la Han, la inceputul cartii, este a autorului”.
Ceilalti naratori, personaje in naratiunea-cadru si, pe rand, ascultatori, au in povestirile relatate de ei roluri diverse: narator-martor, personaj-narator, de unde varietatea diegezei si caracterul polifonic.
Ei apartin unor categorii sociale diferite: comisul Ionita („Iapa lui Voda”), calugarul Gherman („Haralambie”), mos Leonte Zodierul („Balaurul”), capitanul de mazili Neculai Isac („Fantana dintre plopi”), Ienache Coropcarul („Cealalta Ancuta”), ciobanul („Judet al sarmanilor”), negustorul Damian Cristisor („Negustor lipscan”), orbul („Orb sarac”), matusa Salomia si Zaharia fantanarul („Istorisirea Zahariei fantanarul”).

2. Demonstratie - povestire
Publicat in 1928, volumul „Hanu Ancutei” reprezinta pentru creatia lui Sadoveanu „capodopera de la rascruce”. Povesirea „Fantana dintre plopi” face parte din acest volum.
Realizat prin tehnica povestirii in rama, ciclul nu este doar o suita de noua povestiri narate de noua povestitori, ci un ansamblu armonios pe tema povestirii insesi. Tehnica povestirii in rama presupune duplicarea instantei narative. Exista un povestitor al naratiunii-cadru care asista ca martor in seara de la han, devenind ascultator al fiecarei naratiuni rostite de ceilalti naratori. Ceilalti naratori, p