Ideea evolutiei


Poezia apare in fruntea vol. “Cuvinte potrivite” (1927) si este considerata arta poetica argheziana.
“Testament” este o metafora (a cartii); geneza cartii si geneza lumii sunt simultane, la originea amandurora stand cuvantul. Efortul creator este ilustrat in carte, care este inmanata de la o generatie la alta: “Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte/ Decat un nume adunat pe-o carte”. Asadar “testamentul” liric al poetului nu face referire la avutia materiala a acestuia, ci la operele create de-a lungul anilor.
Prima strofa sugereaza ideea evolutiei, reflectata in limbajul caracteristic arghezian. Momentul originar, momentul genezei este ilustrat de “seara razvratita”, dar acesta nu este un process incheiat, ci unul continuu: “In seara razvratita care vine/ De la strabunii mei pana la tine”. Se sugereaza ca evolutia este grea, aspra ( “Prin rapi si gropi adanci”), treptele timpului fiind urcate adesea “pe branci”. “Treapta” este o metafora, ea insemnand acumulari materiale initial si mult mai tarziu, capatand atribute spirituale.
Fiul este indemnat sa-si aseze cartea “la capatai”, pentru a-l calauzi, asemenea Bibliei pe credincios: “Aseaz-o cu credinta la capatai/ Ea e hrisovul vostru cel dintai.”
Deasemenea inseamna transformare a materiei in spirit: “ca sa schimbam, acum intaia oara,/ Sapa-n condei si brazda-n calimara,/ Batranii-au adunat, printre plavani,/ Sudoarea muncii sutelor de ani.” Transformarea uneltelor materiale in unelte spirituale reflecta viziunea de reconvertire a cuvintelor pentru a capata functia lor originara.
In limbajul taranilor, T. Arghezi intuieste intelesuri nebanuite, iar “cuvintele potrivite” se nasc tocmai din cele firesti ale taranilor. “Sapa” este transformata in “condei”, “brazda” in “calimara”. In urma efortului indelungat, cuvintele au capatat sensuri noi, au devenit potrivite, adica s-au transformat in unelte ale spiritului.
Transformarile sunt nebanuite: uratul devine frumos, veninul devine miere, raul se