IMAGINEA CUPLULUI ÎN ROMANUL “MARA”
“Dragostea este îndelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste, dragostea nu se lauda, nu se umfla de mândrie. Nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se mânie, nu se gândeste la rau. Nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar. Acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata…” (Epistola întâia catre Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, XIII, 4-8). Aceasta ar fi în câteva cuvinte conceptia lui Ioan Slavici despre iubire, asa cum apare în romanul “Mara” sau în nuvelele: “Padureanca”, “Scormon”, “Moara cu noroc”, fiindca “daca iubesti cu adevarata iubire, vei face numai ceea ce crezi tu însuti ca este bine sa faci, caci numai aceasta poti sa o faci cu toata multumirea” (I.Slavici, Fapta omeneasca).
Opera lui se situeaza sub semnul clasicismului, deoarece Slavici urmareste sa creeze personaje complexe, care sa reflecte o anumita mentalitate, personaje reprezentative ale societatii în care traia. E motivul pentru care Slavici plaseaza în centrul fiecarei creatii un personaj care se detaseaza de celelalte si care are un statut aparte. Un astfel de personaj este Ghita din “Moara cu noroc” sau Simina din “Padureanca” sau Persida din romanul “Mara”. Asa cum apreciaza si M. Popescu “chiar daca textul lui Slavici, pentru unii, pare a nu spune nimic sau foarte putin, el cerceteaza, de fapt, straturile cele mai adânci ale constiintei umane”, Slavici fiind, de altfel, cunoscut ca “un scriitor al conditiei umane problematice”.
Romanul “Mara” a aparut în anul 1894 în revista “Vatra” si în volum în anul 1906. Acest roman inaugureaza o directie noua în literatura româna prin realizarea unor personaje complexe, prin zugravirea realista a mediului transilvanean si prin analiza psihologica a sufletului uman. Desi surprinde târgul transilvanean care trece prin multiple transformari si patima de înavutire a omului, romanul “Mara” este înainte de toate un roman despre iubire si casatorie. Scriitorul prezinta evolutia a trei cupluri diferite: unul deja format si consolidat (Hubar-Hubaroaie), unul format dar pe punctul de a se destrama (Bocioaca-Marta) si un cuplu în formare (Natl-Persida).
Persida reprezinta “centrul” actiunii romanului, punctul central în care se întâlnesc si se întretaie toate liniile de relatie dintre ea si celelalte personaje care o înconjoara. Însa pentru a accede la centru, personajul este supus unei consacrari, unei initieri, unei existente ieri profane si iluzorii careia îi va succede, neaparat, o noua existenta reala, durabila, eficace. Astfel, se poate spune ca Persida, iubindu-l pe Natl si casatorindu-se cu el, parcurge un adevarat traseu initiatic care o face sa înteleaga si sa vada altfel lucrurile din jurul ei, viata în general, îi formeaza personalitatea, o maturizeaza.
Slavici este unul dintre scriitorii care descriu o iubire respinsa, condamnata nu doar de instante exterioare, dar mai ales de însisi cei care iubesc. Asa este cazul celor doi tineri din romanul “Mara”: Persida, o fata de 18 ani “înalta, lata-n umeri, rotunda si cu toate astea, subtirica s-o frângi din mijloc; iar fata ei ca luna plina, curata ca floarea de cires si alba de o albeata prin care numai din când în când strabate, abia vazut, un fel de rumeneala” si Natl, un baiat de 21 de ani, care ”desi macelar, era asa la înfatisare, om placut, parca mai mult fata decât fecior (…), cu mustata plina, cu obrajii rumeni, cu sortul curat, oarecum rusinos, semana mai mult a cofetar decât a macelar. Ai fi crezut ca nu e în stare sa frânga gâtul unei vrabii”. Prima lor întâlnire poate fi pusa sub semnul destinului, deoarece ea s-a produs într-o zi de primavara, când vântul …a spart o fereastra de la manastirea unde traia Persida. Când a vazut-o pentru prima data, Natl “ramase uimit, cu inima înclestata si cu ochii oarecum împaingeniti. Îi era parca s-a rupt, s-a frânt, s-a surpat deodata ceva si o mare nenorocire a cazut pe capul lui.” Reactia Persidei a fost asemanatoare: ”Obrajii ei se umplura de sânge, si îi era parca o sagetase ceva prin inima. Atât a fost, nu mai mult, si ea nu mai putea sa fie ceea ce fusese.” Aceasta dragoste la prima vedere, adevarata coup de foudre, i-a marcat existenta tinerei fete caci “atât a fost numai, si gândul copilei era mereu la fereastra cea sparta, la frumusetea zilei de primavara, la omul ce statuse acolo, peste drum, cu ochii uimiti si rasuflarea, parca, oprita.”
Evolutia povestii de iubire dintre acesti doi tineri este urmarita de Slavici de-a lungul întregului roman. Slavici se dovedeste a fi un bun observator al sufletului omenesc, iar descrierile sentimentelor celor doi îndragostiti sunt edificatoare. În capitolul IV, intitulat “Primavara”, Natl o întâlneste pe Persida pe pod: “Cum sa treaca ? Cum sa calce ? Cum sa-si tie mâinile? Cum sa se uite la ea? Sa-si ridice palaria ori sa faca ca si când n-...