In perioada interbelica

In perioada interbelica, romanul romanesc ocupa un loc privilegiat si poate fi comparat cu celelalte mari creatii ale literaturi univerasale. Pana in 1920 au existat putine romane romanesti notabile: "Ciocoii vechi si noi" N. Filimon(1863), "Viata la tara" (1895) D. Zamfirescu, "Mara" I. Slavici (1906), "Neamul Soimarestilor" (1915) M.Sadoveanu. In proza interbelica se constata o largire a ariei tematice si o aprofundare din perspective noi a temelor traditionale.
Romanul modern care apare se defineste in opozitie cu romanul traditional. Acesta din urma adera mai mult la viziunea samanatorista/ poporanista. Universul existential rustic nu mai e privit din aceasta perspectiva, ci ca o realitate complexa, ca un loc de afirmare a unor mari energii ("Ion"), ca un teren al confruntarilor sociale ("Rascoala").
"Ion reprezinta o revelatie si fata de lirismul samanatorist sau de atitudinea ppoporanista si fata de eticismul ardelean, constituind o data, istorica am putea spune, in procesul de obiectivare a literaturii noastre epice"
" "Padurea spanzuratilor" e cel mai bun roman psihologic roman, in sensul studierii evolutive a unui caz de constiinta" (E. Lovinescu)

Prin "Padurea spanzuratilor" se face un pas remarcabil in directia modernizarii romanului psihologic. Drama lui Apostol Bologa este declansata de criza psihologica; personajul apare ca subiect traitor si observator al propriilor stari de constiinta si subconstienta obsesiva. eroul isi traieste prorpiile emotii, sentimentele, incertitudinile, surescitarile, dar tot el le observa aceste procese si manifestari printr-o autonaliza psihologica (parca dialogata, uneori monolagata). Viziunea "impreuna cu" este moderna fiindca naratorul stie la fel de mult ca personajele. Deasemnea, este prezent si pluriperspectivismul ( ca dezbaterile de la popota).

Evenimentele sunt prezentate intr-o ordine cronologica (element traditionalist), timpul fiind obiectiv, dar se p