Istoria unui galben
de Vasile Alecsandri
În noaptea trecuta, pe la un ceas dupa douasprezece, am fost trezit din somnul dulce ce gustam, prin un zinghet metalic care m-a mirat foarte mult, nefiind obisnuit a auzi asemene armonie la ceasuri atât de târzii. Acel sunet mi se parea ca venea din fundul odaii si ca iesea dintr-o cutioara de fildes sapata, ce se zarea pe masa în razele lunii care razbatea prin fereastra. M-am sculat iute din pat pentru ca sa cunosc pricina zuruitului pomenit, am luat în mâna acea cutie unde pusesem dimineata un galben olandez si o para mare turceasca, am deschis-o cu luare-aminte, si adânca a fost mirarea care m-a cuprins, auzind deodata doua glasuri straine iesind din cutie, doua glasuri de alta lume, care zbârnâiau, tiuiau si se sfadeau de moarte.
Sa marturisesc ca m-au apucat fiori reci în fata acelei minuni, nu socot ca a fi vreo rusine din parte-mi, pentru ca nu sunt deprins a trai printre spirite. Spun drept ca atunci m-am crezut înconjurat de vedenii, fantasme, stahii, strigoi, moroi si de toate fiintele fantastice câte joaca parola si hora cu miezul noptii, în lumina lunii. Peste putin însa linistindu-ma ceva, nu stiu cum s-a facut ca am gândit la A. Donici, fabulistul, si aducându-mi aminte de fabula lui Fierul si argintul, în care aceste doua metaluri tin un dialog atât de întelept, deodata zic, o lumina cereasca îmi trecu prin minte, si am înteles urmatorul adevar: ca si metalurile au suflet, mai ales aurul si argintul, de vreme ce ele însufleteaza si mai de multe ori desufleteaza oamenii; în urmare trebuie sa aiba si grai.
Sprijinit de aceasta frumoasa descoperire, m-am simtit îndata cuprins de o femeiasca curiozitate si, fara dar a pierde vreme, m-am lungit într-un jilt elastic, am asezat cutioara lânga mine pe masa si, cu tigareta aprinsa, m-am pus pe ascultat. Razele lunii, precum am zis, se jucau pe covorul din odaie, zugravind felurimi de figuri, si unele, lunecând pe cristalul calimarilor, tremurau chiar deasupra galbenul
