Izvoare folclorice

Luceafarul reprezinta momentul de maxima elevatie a lirismului eminescian, capodopera geniului creator al poetului, o admirabila sinteza a temelor si motivelor, a atitudinilor poetice eminesciene.
Criticii literari vad în „Luceafarul” o „cheie de bolta” a universului poetic eminescian.Întâlnim toate marile teme si motive ale creatiei marelui poet:geniul, dragostea,natura, filozofia, demonul, titanul, elementul neptunic, cadrul nocturn.
Poemul a fost publicat în aprilie 1883 în Almanahul Societatii Academice Social-Literare „România-Juna” din Viena.În luna august a aceluiasi an, poemul a fost reprodus în revista „Convorbiri Literare” si în revista „Familia”, iar la sfârsitul anului a aparut în prima si singura editie antuma de „Poezii” eminesciene, îngrijita de Titu Maiorescu.
GENEZA
Izvoare folclorice
Ideea „Luceafarului” dateaza de la Berlin, când Eminescu a citit un jurnal de calatorie al lui Richard Kunisch care cuprinde si doua basme culese de acesta în Muntenia, pe care poetul le versifica ulterior: „Fata în gradina de aur” si „Miron si frumoasa fara corp”.
Despre felul cum s-a nascut marele poem romantic,a lasat marturie însusi poetul, care nota pe marginea unui manuscris: „În descrierea unui voiaj în Tarile Române, germanul Kunisch povesteste legenda Luceafarului. Acesta este povestea [...], iar întelesul alegoric ce i-am dat este ca ,daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii ,pe de alta parte, aici, pe pamânt nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc”.
Faptul ca la originea poeziei se afla un basm conduce spre concluzia ca si noua creatie ar trebui sa fie o compozitie epica.Din basm, poemul a pastrat doar schema epica, cadrul. Formula de început tine tot de epic.Prezenta unui narator care povesteste la persoana a III-a, existenta personajelor, constructia gradata a subiectului, numarul mare de cuvinte specifice povestirii, precum si prezen