Izvorul noptii

De Lucian Blaga


Frumoaso,
ti-s ochii-asa de negri încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
ca ochii tai, adâncii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste vai
si peste munti si peste sesuri,
acoperind pamântul
c-o mare de-ntuneric.
Asa-s de negri ochii tai,
lumina mea.











Argumentare


Lucian Blaga (1895-1961), s-a remarcat în literatura româna prin opere profunde, filozofice, ca si “Izvorul noptii”. Aceasta poezie îi este dedicata unei iubite simbolice, o fiinta perfecta, a carei caracteristica dominanta ar fi ochii negri, patrunzatori, dupa cum sugereaza titlul. Ea a aparut în volumul sau de debut ca si poet, “Poemele luminii”, structurat pe doua mari teme prezente si în creatia eminesciana: natura si dragostea, cea de-a doua reprezentând si tema “Izvorului noptii”.
Opera lirica este opera literara care transmite idei si sentimente în mod direct, reusind sa impresioneze si sa sensibilizeze cititorul. Sentimentele ce reies din limbajul la care apeleaza poetul- epitete metaforice, hiperbole, enumeratii, metafore, oximoron- sunt de profunda iubire, acesta adresându-i-se direct la începutul poeziei. Specific operelor lirice blagiene, si aceasta prezinta structura astrofica si versuri cu lungimi si masuri diferite. De la început, poetul o contempla cu patima dragostei, cuvântul “frumoaso” fiind un adjectiv substantivizat în cazul vocativ ce are rolul de a sublinia frumusetea sublima a iubitei. Inversiunea “ti-s” precum si superlativul adjectivului “negri” reliefeaza de asemenea patima cu care eul liric o adora pe ea, cea care l-a vrajit, cu ochii ei magici, atât de adânci. Ochii ei negri alcatuiesc simbolul central al acestei poezii, ei fiind mentionati de patru ori, de fiecare data Blaga subliniind adâncimea si magia lor. Acest negru da o nota de mister privirilor cu care ea îl învaluie, fermecându-l. El se pierde în ochii ei, intrând într-o transa unde nu mai poate fi el însusi, unde domneste o atmosfera