Jertfa pentru creatie in literatura
romana si universala




Mitul jertfei zidirii este un mit caracteristic pentru zona sud-est europeana cu o mare pondere ca motiv in folclorul literar si in literatura culta romaneasca. Acesta a fost studiat de numerosi cercetatori, care au relevat particularitatea sa la fiecare popor (romani, sarbi, croati, greci, bulgari maghiari) si cu deosebire originalitatea modului romanesc. In timp ce, s-a aratat, in baladele straine care trateaza motivul, sacrificiul e impus de o constructie utilitara (un pod, o cetate), in balada romaneasca este ceruta o creatie si cu finalitate artistica. Cand constructia este gata, voievodul ii intreaba pe mesterii aflati inca pe acoperis, daca pot construi un edificiu si mai frumos , la care ei raspunzand afirmativ, domnul da ordin sa fie rasturnate schelele pentru ca cei ‘noua mesteri mari’ si Manole sa nu mai poata cobori. Ei incearca sa se salveze punandu-si aripi de sindrila, dar se prabusesc si mor, reeditand mitul lui Icar, alt motiv al baladei care lipseste in variantele sud-dunarene. Reactia Anei, sotia lui Manole, in timpul zidirii este deasemenea diferita: nu tipete, nu blesteme, la fel ca in amintitele balade straine, ci o durere adanca si discreta, plina de o duioasa, delicata si reciproca iubire fata de sot, de supunere in fata sacrificiului socotit inevitabil.
Numarul creatiilor literare romanesti inspirate din mitul jertfei zidirii este imens: peste 150 poezii, peste 25 de piese de teatru si numeroase povestiri si romane, iar intre autori se numara scriitori ca: Vasile Alecsandri, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Tudor Arghezii, Victor Eftimiu, Lucian Blaga, Victor Papilian, Dan Botta etc.
Drama Mesterului Manole scrisa de Lucian Blaga si aparuta in 1927 este edificata pe structura mitului jertfei zidirii, intruchipat in balada ‘Monastirea Argesului’.
Evident, motivele mitice constituie numai punctul de plecare si ofera cadrul general