La tiganci
de Mircea Eliade


Mircea Eliade reprezinta pentru spiritualitatea româneasca una dintre cele mai remarcabile figuri, având o vasta creatie, atât în ceea ce priveste lucrarile stiintifice, cât si pe tarâmul beletristicii. S-a nascut la 9 martie 1907, ca al doilea fiu al capitanului Gheorghe Ieremia, care, din admiratie pentru Ion Heliade-Radulescu, îsi schimba numele în Eliade; deci, dupa cum se vede, numele i-a fost oarecum predestinat lui Mircea Eliade, acesta ajungând un veritabil savant.
Opera s-a, creata de-a lungul a sase decenii, cuprinde nuvele, romane(„Isabelle si apele diavolului” – (1929), „Maitreyi”- (1933), „Maitreyi” si „Santier”), piese de teatru, literatura memorialistica, lucrari de indianistica, mitologie, folclor, etnografie, sociologie, antropologie, studii de istorie a religiilor(„Tratat de istorie a religiilor” – Paris, (1949) si „Istoria credintelor si ideilor religioase”).
Conceputa la Paris in 1859, nuvela intitulata “La tiganci” se încadreaza in suita literaturii fantastice care continua traditia unui fantastic romanesc regasit in basme: proza eminesciana (“Sarmanul Dionis”) si in povestirile lui Caragiale (“La hanul lui Monjoala”).
Opera este o nuvela fantastica, deoarece indentificam caracteristici ale acestei specii literare: prezenta lumii reala si ireale, alternanta profan\sacru, drumul initiatic al personajului, prezenta miturilor, a cifrelor simbolice evidentiate treptat de catre autor.
Nuvela este alcatuita din opt episoade. Ea evoca mitul iesirii din timp(mitul timpului ireversibil), mitul labirintului, al camuflarii sacrului in profan, mitul eroticului, mitul logosului si mitul mortii. Opera stabileste firul epic in Bucuresti in perioada interbelica profesorul de pian, Gavrilescu, se întoarce de la lectia predata nepoatei doamnei Voitinovici. Se urca în tramvai, asculta conversatia calatorilor in legatura cu spatiul cunoscut in Bucuresti prin numele de „La tiganci”. Gavrilescu isi aminteste