Lucian Blaga: Mesterul Manole

Ca si poezia, dramaturgia lui Blaga atesta strânse legaturi cu miscarea modernista. Chiar însesi denumirile pe care le da unora din piesele sale sunt marturie directa a înrâuririi expresioniste: mister pagân (Zamolxe); joc dramatic (Ivanca); pantomima (Învierea).
În teatrul lui Blaga, ca si în teatrul expresionist, personajele nu sunt decât simboluri pentru fortele stihiale ale vietii. În consecinta, la baza conflictului dramatic vor sta contradictiile dintre aceste forte, care actioneaza în spatele personajelor, si nu motive psihologice sau sociale, determinabile istoriceste.
Drama Mesterul Manole a fost publicata la Sibiu în 1927. Peste doi ani în 1929, la 6 aprilie, piesa vedea si lumina rampei, în premiera absoluta, pe scena Teatrului National din Bucuresti. Piesa se sprijina pe cunoscuta legenda a Manastirii Argesului, iar autorul altoieste pe sensul metaforic al baladei populare ideea ca tot ce e cu adevarat durabil se obtine prin jertfe. Cunoscuta tema a jertfei zidirii este cunoscuta la toate popoarele din sud-estul Europei, dar balada româneasca este unanim recunoscuta ca fiind cea mai aleasa întruchipare artistica. Înnoirea si înnobilarea acestui mit stravechi prin valorile nemuritoare dobândite de îndrazneala, tenacitatea si jertfa generatiilor mai noi este strâns legata de bogatia, stralucirea si unicitatea arhitectonica a manastirii de pe Arges.
Lucian Blaga comprima datele oferite de partea introductiva a baladei si expozitiunea dramei începe cu motivul surparii zidurilor. Derutat si aproape descurajat de acest fenomen de nepatruns, Manole masoara si socoteste în odaia sa de lucru, în prezenta staretului Bogumil si a unui personaj ciudat Gaman, care doarme întins pe dusumea un somn agitat, bântuit de vedenii terifiante, ce-l fac uneori sa tresara si sa se comporte în nestire. Staretul Bogumil are pentru situatia desperata în care se afla constructorii o singura solutie - jertfa. Pentru Manole, jertfa unei fiinte