Moara cu noroc
de Ioan Slavici:
(prezentare generala)

Alaturi de Eminescu, Caragiale, Creanga, Slavici este un clasic al literaturii românesti, completând fericit peisajul literar din a doua jumatate a sec. al XIX.-lea. Este defapt primul mare scriitor al Transilvaniei; este un creator complex, exceptional nuvelist, romancier, dramaturg, publicist si memorialist.

Contributia lui Slavici la dezvoltarea prozei românesti:
Prin creatia lui Slavici proza româneasca dobândeste o consolidare a dimensiunii realiste si o remarcabila deschidere spre psihologic.

1. Consolidarea dimensiunii realiste
Prin nuvelele si romanele sale Slavici a demonstrat necesitatea prezentarii realitatii asa cum este ea. Slavici respinge înfrumusetarea, prezentarea idilica a satului românesc.
Departe de imaginea samanatorista, satul lui Slavici este un spatiu tensionat din cauza inegalitatii sociale, un spatiu al rivalitatilor pentru avere. Cu Slavici se consolideaza reflectarea realista, obiectiva a realitatii rurale, ceea ce va constitui punctul de plecare al realismului obiectiv, impus de Liviu Rebreanu.
Agârbiceanu, referindu-se la contributia lui Slavici, la progresul realizat de acesta în reflectarea satului si a taranului, preciza: proza literara ardeleana îsi are începutul în nuvelele lui Slavici.
Slavici ofera o imagine autentica a satului românesc, observat în momentele lui rituale: nasterea, nunta, sarbatorile, moartea. De exemplu în nuvela Padureanca Slavici descrie obiceiurile de la seceris; în nuvela Gura satului prezinta obiceiurile de la petit; în nuvela La crucea din sat descrie muncile agricole; în Moara cu noroc obiceiurile de Pasti; în nuvela Padureanca obiceiurile de la nunta si la înmormântare.
Slavici este atent si la spiritualitatea taraneasca concretizata în proverbe, zicatori, sentinte populare.
În concluzie, Slavici -prin nuvelele sale- realizeaza un tablou etnografic al satului ardelean, lipsit de orice intentie de idilizare.

2. Deschiderea spre psihologic