Moartea- tristete sau bucurie?


Moartea- unul dintre momentele capitale ale existentei umane- reprezinta un fenomen natural, inevitabil. Asemenea unui copac, cu trecerea timpului, omul se usuca si moare; spre deosebire de fiinta umana, pomul renaste, adapostind sub umbra sa alte generatii omenesti.
Acestui fenomen i se acorda o deosebita atentie, în special în arta, mari artisti reusind sa-i exploreze si cele mai mici ascunzisuri.
Astfel, în literatura româna, o viziune ampla asupra mortii a avut-o poetul Tudor Arghezi; Într-una dintre operele sale, „De-a v-ati ascuns”, autorul vede moartea ca pe un „joc viclean de batrâni, de copii”, acesta având loc „odata, dupa scapatat”. Le vorbeste copiilor sai despre acest moment, facând referire la joc pentru a nu-i înspaimânta prea tare, cu toate ca el cunoaste viclenia mortii si spune cu durere-n suflet „Asa e jocul/ Arde-l-ar focul!”. Cea mai mare dorinta a sa este aceea ca, dupa moartea unui membru al familiei, ceilalti sa-si urmeze cursul vietii, renuntând la a mai varsa lacrimi zadarnice.
Într-o alta poezie de-a sa, Arghezi percepe în mod diferit aceste lucruri; de aceea, în „Duhovniceasca”, întreg Universul este cuprins cu bratele reci si-ntunecoase ale mortii, raza vietii si a sperantei neputând patrunde.
Crucea- simbol al biruintei- este si ea învaluita-n întuneric, moartea aratându-si cu mândrie stapânirea pe întreg cuprinsul.
Poetul aduce însa o consolare în ceea ce priveste momentul tragic, scotând la lumina poezia „De ce-as fi trist...?”. În speranta ca viata a fost traita pâna la capat si ca a facut tot ce i s-a dat sa faca, se resemneaza asteptând cu pace sunetul de clopot al ceasului batrân si prafuit.
Acestei imagini senine i se opune, însa, ultimul vers, „si totusi...”, care lasa un loc de parere de rau, ce exista, cu siguranta, în inima oricui, aflat în aceasta situatie.
Oamenii din popor, vad moartea ca pe o calatorie îndepartata, dar si un moment dureros în c