Ursut Vlad
cls. a VI-a B LIM
Natura in operele lui Eminescu
Ceea ce se numeste de obicei natura, adica aspecte geologice ,fauna si flora, se gaseste la Eminescu intr-un chip elementar.Nu varietatea e nota dominanta ci dimensiunea ,cantitatea.Aceasta e determinata prin puterea de a intimida constinta si a o elimina.Versurile contin numai notiunea simpla de de codru ,dar intr-o proportie colosala.Padurea noastra empirica are o durata limitata ,fiind supusa dezagregarii ,codrul eminescian insa “creste” peste marginile de timp ale domniilor , peste acelea ale raselor ,el este de veci.Imaginea aceasta egipteana de trainicie peste milenii ,determina dimensiunea microscopica a omului si desteapta acel sentiment tipic eminescian de nevoie de a se lasa in voia dinamicii firii.
Natura este intalnita in majoritatea operelor lui Eminescu, de cand era inca copil si pana cand si-a scris testamentul (“Mai am un singur dor”).Sederea mai lunga in codru poate duce la o adormire in codru sau chiar dorinta de moarte.
Eminescu isi aduce iubita in mijlocul naturii ,aceasta asteptandu-l pe malul lacului.Fuziunea dintre natura si dragoste este perfecta in “Sara pe deal”.Suavitatea, candoarea iubirii ,sperantele pe care le desteapta sunt stimulate de o ambianta in care accentele melancolice ,destul de rare ,sunt coplesite de atmosfera in general optimista, declansatoare de vitalitate.Arborele preferat de poet pentru aroma penetranta ,imbatatoare a florilor ,este teiul.Perechile eminesciene se lasa ingropate de ninsoarea florilor parfumate.Asa cum afirma Calinescu ,”Plopul ,copac clasic ,orasenesc ,da amintirilor o miscare lenta.(”din “Luceafarul” de la “Sub sirul lung de mandrii tei…Cu plete lungi ,balaie).In “Pe langa plopii fara sot” ,poetul reproseaza femeii indifere
