Nicolae Grigorescu (1838-1907)

Este cel mare pictor român pictor român din secolul al XIX-lea. S-a nascut dintr-o familie de tarani. Înca de la vârsta de 12 ani, dupa o scurta ucenicie în atelierul pictorului A. Chladek, a început sa picteze icoane pentru a-si câstiga existenta. Mai târziu a primit comenzi de pictura murala pentru biserici, pe care a executat-o în spiritul laicizant al vremii (ansamblul din biserica manastirii Agapia, 1858-1860, remarcabil prin interpretarea realista a chipurilor de sfinti si prin coloritul luminos).

Sub influenta ideilor unioniste si a baladelor lui D. Bolintineanu, Grigorescu a încercat compozitia istorica (“Mihai scapând stindardul”; câteva desene alegorice naive dar sincere, pe tema Unirii Principatelor). În 1861 cu sprijinul lui Mihail Kogalniceanu, a obtinut o bursa de studii si a plecat la Paris, unde a lucrat un an în atelierele Scolii de arte frumoase si apoi s-a alaturat grupului de la Barbizon. În aceeasi perioada, Grigorescu a studiat pe marii maestrii ai picturii universale (Rembrandt, Rubens, Géricault, Courbet), dupa care a facut numeroase copii. În Franta, în tara, iar în 1873-1874 în Italia, talentul sau viguros s-a afirmat în tablouri pline de poezie, înfatisând chipuri de oameni (“Paznicul din Chailly”, “Batrâna cârpind”, “Pifferaro”) si admirabile privelisti din natura (“Apus de soare la Barbizon”, “Bâlci la Rucar”, “Cheile Dâmbovicioarei”, peisaje de la Baragan).

În 1873, prin participarea sa cu peste 140 de lucrari la expozitia de la Bucuresti organizata de “Societatea amicilor belelor-arte”, Grigorescu s-a impus atentiei generale.

Artist-cetatean, însufletit de un înalt patriotism, Grigorescu a fost chemat în 1877 ca reporter pe front, participând la cele mai însemnate episoade ale campaniei. Acolo a lucrat cu siguranta si rapiditate sute de desene, care redau aspecte si tipuri semnificative ale razboiului pentru independenta. Pe baza acestora a pictat mai târziu numeroase tablouri patrunse de calda