Ati avut vreodata curiozitatea sa cautati în dictionarul explicativ al limbii române ce însemna „femeie”? Sunt sigura ca nu.. Ei bine, femeia este definita ca o persoana adulta de sex feminin; muiere, o persoana de sex feminin casatorita, sotie sau nevasta în limbajul popular. Nimic uimitor, nimic special, cu totii am vazut o femeie, totusi daca dam câteva pagini în urma si cautam cuvântul barbat s-ar putea sa avem o surpriza si nu din cauza autorilor ci din cauza mentalitatii antice, pe care unii dintre noi o considera valabila si astazi. Barbatul este persoana adulta de sex masculin, este un om în toata firea, folosit rar ca adjectiv, reprezentând în acest caz o persoana de sex masculin curajoasa, voinica, harnica si activa.
Se observa usor o doza de misoginism, venita, dupa cum am spus, nu din partea autorilor, ci din partea oamenilor. De câte ori nu am auzit expresia: „fii barbata”, care ar vrea sa însemne fii curajoasa, harnica, activa, si totusi e o problema de subiectivism, pentru ca vorbesc din punctul de vedere al unei fete, viitoare femeie.
Aceasta idee subtila de misoginism este prezenta si în literatura româna, întrucât foarte rar auzim de o scriitoare renumita, sau si mai rau, poate din dorinta de sensibilitate si din dovada unui stil sensibil suntem convinsi ca Nichita Stanescu este o femeie, sper ca stim cu totii ca nu este asa.
Literatura româna , nu numai ca nu are numeroase reprezentate feminine, dar nici nu creaza o imagine memorabila si plin de apreciere a femeii. Chiar marele critic George Calinescu, considera ca femeia trebuie sa stea în spatele ilustrului barbat si sa-l inspire. Pentru el barbatul reprezinta transcendentul, în timp ce femeia este mundana. Trage, apoi, concluzia ca femeia românca n-are viata spirituala si, în genere, n-are stil. E «prea în afara spiritului » zice marele critic (...) Si mai este ceva ce supara pe autorul romanului Enigma Otiliei: femeia româna nu manifesta suficient interes pentru omul