Poezia universului marunt
G. Calinescu

Atunci când coboara în universul marunt ori familiar, Tudor Arghezi pastreaza unghiul de vedere cosmic. Gângania care cade în calimara (Îndoiala – Cetatea literara) este un mit picat într-o mare neagra dintr-un empireu de garoafe: ,,O zburatoare mica a facut popas /La carturarul nostru, pe compas, /pornita-ncoa din cine stie /Care stihie de hârtie. /Îndragostita de cristale /Si pogorând pe masa în spirale, /Gângania, de patru ori la fund /Si-a tavalit mitul rotund. /De patru ori, cu aripa murdara, /Fu scoasa teafara din calimara /Si carturarul daca nu veghea, /Ar fi murit în ceasca de cafea”.
Cristalul (Inscriptie pe pahar) apare ca simbol al nucleizarii formei prime în haos si al perpetuarii Creatiei: ,,Cristal rotund, pe urma de velur, /Cu inima de-a pururea senina,/ M-am nascocit din ape de azur,/ Am înghetat sub turturi de lumina. /Si nencetat, ca pietrele de roua, /Par a renaste-n locu-mi tot virgin, /Cu-o licarire-n fundul meu mai noua,/ Pe cât mi-e încaputul de putin”.
Rufele, ceasul, bucataria, uneltele de gospodarie sunt atinse de moartea unei batrâne (Poarta cernita) în aspectele lor vitale, de duhuri casnice: ,,Posomorât azi, câinele nu are/ Lapte, n-are de mâncare./ S-a întrerupt gospodaria/ Si s-au închis dulapul si bucataria. //Piulita de arama/ Luceste ca un astru solitar,/ Si luna si-a facut un far/ Din turla-nvaluita-n scama”.
Chiar când face imagini gratioase (Creion), tehnica nu e suprapunerea, ci deschiderea spre neprevazute perspective spre imensitate: ,,Obrajii tai mi-s dragi,/ Cu ochii lor ca lacul, /În care se-oglindesc /Azurul si copacul. //Surâsul tau mi-i drag/ Caci e ca piatra-n fund,/ Spre care-noata albi/ Pesti lungi cu ochi rotund.”
În lumea mica a pensionatului de fete, Maica Scintilla repeta prin operatia încuierilor si descuierilor, prin conducerea în siruri a fetitelor, Paradisul cu mari porti si ordinea ideal-mecanica si corala a ,,cetelor sfinte”: ,,Florile si fluturii au ramas într-un