Vasile Voiculescu

Poezie si proza


Vasile Voiculescu este creator polivalent: poezie, proza, dramatur-gie. Debuteaza in 1914, cu o poezie, in “Convorbiri literare”. In 1941 este distins cu Premiul National de poezie. Dintre volumele de versuri se remarca: Din tara Zimbrului, Parga, Poeme cu ingeri, Destin, Urcus, Ultime-le sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara de Vasile Voiculescu. Volume de proza sunt: Capul de zimbru, Ultimul berevoi, iar din dramaturgie: Duhul pamantului, Demiurgul, Gimnastica sentimentala, Pribeaga.
Inceputurile poetice ale lui Vasile Voiculescu au stat sub influenta benefica a lui V. Alexandri, Al. Vlahuta, G. Cosbuc. Lirica sa din perioada interbelica se distinge prin puternice accente religioase generate de convingerea ca exista Dumnezeu. Inclinarea spre teluric si elementar, sentimentul religios, sunt semnificate prin simboluri si alegorii. Apar treptat semnele expresionismului: tumultul vietii pulsand in vegetatia din jur, sufletul devine spatiul unor framantari ca in pragul apocalipsu-lui. Temele religioase sunt de preferinta: Nasterea, venirea Magilor, moartea Mantuitorului.
“Ultimele sonete inchipuitelae lui Shakespeare…” sunt dovada incontestabila a stapanirii de care Vasile Voiculescu a limbajului artistic, cu nebanuite rafunamente. Creatiile sunt elaborate intre 1954-1958. Cele 90 de sonete sunt o monografie inchinata “paradisului si infernului iubirii” (Ov. Crohmalniceanu). Descoperim aici accente de oda, satira, elemente portretisce. Sunt poeme ale maretiei si mizeriei iubirii, procedeul artistic dominant fiind metafora.
Poezia “In gradina Ghetsimanii” care face parte din volumul “Parga”, apare in 1921 si este o meditatie pe tema conditiei umane, o drama existentiala pornind de la supliciul Mantuitorului. Sursa dramei vine din constiinta lui Iisus ca trebuie sa ispaseasca demn durerea pentru izbavirea de rele a oamenilor. Cele patru strofe il prezinta pe Mantuitor, personaj simbolic, in agonie. El isi cun