Popa Tanda

Nuvelele lui Ioan Slavici sunt realiste, deoarece autorul urmareste indeaproape viata taranilor ardeleni din tinuturile natale si, impresionat fiind, ilustreaza in opera traiul saracacios al acestora.
Opera literara “Popa Tanda” este o specie a genului epic fiind o lucrare narativa in proza in care se succed in mod cronologic intamplari din viata preotului Trandafir din Butucani, ulterior Popa Tanda din Saraceni.
Prin intinderea temporala a intamplarilor povestite si prin plasarea lor in mai multe locuri (Butucani, Saraceni), opera depaseste dimensiunile unei schite avand o intindere medie.
Naratiunea se desfasoara pe un singur fir narativ. Trandafir, fiul dascalului Pintilie, devine preot in satul natal. In urma unui conflict cu satenii si cu protopopul este mutat in Saraceni, un sat cu oameni saraci si lenesi. Aici el incearca sa-I transforme in oameni prosperi, reusind abia peste multi ani de la sosirea aici prin exemplul propriu. La finalul actiunii, preotul apare inconjurat de copii si nepoti, respectat de sateni si bucurandu-se de roadele muncii sale: satul devenit acum bogat.
Intriga se declanseaza in momentul in care preotul e mutat la Saraceni, moment decisiv pentru personajul principal al nuvelei.
Conflictele acestei opere sunt riguros construite. Conflictele exterioare, mai intai cu satenii din Butucani, cu protopopul si mai apoi cu saracenenii au fost datorate sinceritatii sale (duse uneori pana la duritate) si a unei oarecare asprimi in relatiile cu oamenii.
Acestea au declansat conflictul interior, de natura psihologi-ca care consta in indelungile framantari ale preotului, determinate de dorinta sa de a-I salva pe saraceneni prin scoaterea lor din inertie si integrarea lor intr-o lume in care munca devine o norma morala. Pe tot parcursul actiunii se evidentiaza cu un caracter puternic parintele Trandafir, accentul cazand asupra personajului si nu a actiunii.
Nuvela debuteaza cu ilustrarea chipului energicului preot Trandafir: “E om