Popa Tanda
- demonstratie -





Unul dintre marii clasici ai literaturii române, Ioan Slavici a scris basme, nuvele, romane, piese de teatru, memorii si a editat mai multe ziare si reviste. Operele sale în general, abordeaza teme din lumea satului, fie ca sunt constituite pe o idila, fie pe un puternic fundament etic.
Nuvela este o specie a genului epic în proza, cu un singur fir narativ, si un conflict care implica un numar redus de personaje. Dimensiunile nuvelei se situeaza între schita si roman.
Aceasta nuvela este construita pe ideea ca viata merita sa fie traita prin placeri firesti pe care le ofera, fiind totodata si o ilustrare a ideii ca „omul sfinteste locul”.
Titlul este constituit din substantivul „popa”, nume de profesie si substantivul propriu „Tanda”, porecla data preotului Trandafiri de satenii din Saraceni.
Modul de expunere predominant, ca în orice opera epica, este naratiunea, iar relatarea faptelor se face la persoana a III-a si, în general, în mod obiectiv, perspectiva naratorului asupra faptelor si a personajelor nefiind marcata afectiv decât rareori, când punctul lui de vedere coincide cu al personajului: ,,Dar tina-l Dumnezeu! – e numai vorba! – tot bun om ramâne parintele Trandafir!”.
Fiind o nuvela, actiunea operei literare Popa Tanda este mai complicata, mai ampla decât a schitei, dar se desfasoara pe un singur plan narativ, iar întâmplarile relatate se constituie în momente ale subiectului.
Astfel, în expozitie, autorul înfatiseaza direct câteva însusiri ale personajului principal, imaginea dezolanta a satului Saraceni, ca apoi intriga sa prezinte hotarârea preotului de a-i asculta pe enoriasi, facându-i oameni harnici. De aici decurg toate celelalte întâmplari – încercarile parintelui Trandafir de a-i schimba cu ajutorul predicii, al sfatului, al batjocurii sau al ocarii, implicarea lui în refacerea propriei gospodarii si în cultivarea pamântului – care constituie desfasurarea actiunii. Acesta atinge punctul culmin