Portretul ciobanului moldovean

Porterul fizic este realizat cu ajutorul unor metafore sau comparatii metaforice, si fac din cioban un ideal de frumusete masculina si cuceritoare barbatie. De asemenea, în realizarea acestui personaj s-au folosit si elemente ale cadrului natural, care sugereaza legatura om – natura si zona de ses, nu cea montana, ca în motivul alegoriei mortii ca nunta.
Portretul moral se evidentiaza prin sensibilitate si gingasie sufleteasca, deoarece si în ultimele momente ale vietii el se gândeste mai întâi la cei mai slabi, nepregatiti sa înfrunte situatia (mama, oi) si pentru aceasta îi cere mioarei nazdravane sa îi spuna mamei ca s-a însurat “cu o mândra craiasa”, dar sa nu îi spuna ca la nunta s-a a avut ca nuntasi elemente ale universului, pentru ca mama ar intui adevarul.
Ciobanul moldovean este întruchiparea virtutilor poporului nostru. Singurul sentiment pe care el îl cunoaste este iubirea: iubeste natura, cu care este solidar si frate, iubeste viata, de care se desparte cu mare greutate. El nu îi uraste nici pe cei doi presupusi ucigasi, pe care nu se poate razbuna, caci nu poti pedepsi pe cineva pentru o simpla banuiala, asa ca nici nu îi blestema. Dragostea de viata a ciobanului se mai desprinde si din faptul ca el vrea, ca dupa moarte, sa i se puna la cap trei fluiere (de fag, de os si de soc), iar cineva care iubeste atât de mult cântecul, iubeste si viata, deci nu-si poate dori moartea.
De asemenea el iubeste foarte mult îndeletnicirea sa, dar si munca în general. El nu fuge din fata pericolului tocmai pentru a nu-si trada îndeletnicirea, nu doar pentru a nu da dovada de lasitate.
Refuzul sau de a lua masuri împotriva celor doi ciobani este urmarea acceptarii unui fapt concret: chiar daca si-ar fi luat turma si ar fi mers, împreuna cu un câine “barbatesc” si “fratesc”, în “negru zavoi”, tot nu ar fi avut sorti de izbânda, datorita inferioritatii numerice în care se afla.
Seninatatea cu care el îsi accepta destinul nedrept poate fi ex