Este literatura comunicare? Iata o întrebare pe care e normal sa ne-o punem, daca tinem seama de cele doua întelesuri esentiale ale comunicarii: a comunica ceva si a comunica cu cineva. Multi cercetatori considera ca scriitorul doar se exprima, si nu(se) comunica; ca în cazul comunicarii continuturilor sufletesti imaginare, termenul de comunicare devine foarte aproximativ si doar metaforic. Informatia reala ar fi altceva. Se spune, asadar, ca o buna parte dintre scriitori nici nu-si propun sa comunice cu cititorii, ceea ce îi intereseaza este pur simplu sa-si exprime sentimentele si trairile în opere. Pe de alta parte, criticul Mihail Ralea afirma contrariul: “Oricît se sustine într-o estetica ideala ca artistul creeaza pentru el însusi fiindca are ceva de spus, în realitate el scrie pentru o societate data, adica pentru un anumit public.” Chiar daca se admite ca literatura este o comunicare, ea ramîne a fi una mai putin obisnuita. Textul literar, prin structura sa, se deosebeste de simpla informatie. El permite transmiterea unui ansamblu de “informatii” cu neputinta de comunicat prin mijloacele limbajului comun. În opinia poetului Robert Frost, poezia este mijlocul prin care oameniilor li se vorbeste despre lucruri pe care ei le cunosc, dar nu au cuvinte sa le numeasca.
Exista, prin urmare, si o comunicare artistica- transmitere a mesajului artistic de la creator la receptor prin intermediul operei de arta. Comunicarea artistica/literara este posibila numai daca opera de arta/literara poate fi decodata de receptor, daca are o structura creata pe baza ansamblului experientei artistice si sociale, comune atît creatorului, cît si receptorului.
Din antichitate pîna în prezent se încearca definirea specificului literar, stabilirea unor criterii precise de disociere a literaturii de “ nonliteratura” sau “pseudoliteratura”. Estetica clasicista a propus conceptul de belles lettres (“scrierii frumoase”), care deosebeste literatura de celelalte manifestari verbale scri