Scrisoarea I - descriere
Scrisoarea I a aparut pentru prima data în „Convorbiri literare” la 1 februarie 1881. În totalitatea ei, ea este mai mult o meditatie asupra existentei pe tema fortuna labilis din Memento mori.
Scrisoarea I este deci un poem filozofic cu o structura romantica. El abordeaza în cadrul mai larg al relatie omului de geniu cu timpul si societatea omeneasca în genere, tema nasterii, evolutiei si a unei previzibile stângeri a sistemului cosmic.
Structura poemului se grupeaza pe doua coordonate fundamentale, dupa cum problematica geniului este înfatisata în doua ipostaze. Prima, aceea de cugetator, da nastere unei meditatii filozofice. A doua, accea a relatiei omului de geniu cu societatea si posteritatea, conduce la satira. Aceasta dubla înfatisare a omului de geniu e încadrata de peisajul lunar, umanizat prin motivul poetic al contemplatiei.
Compozitia: Poemul este alcatuit din cinci parti, din care prima parte si a cincea reia motivul contemplatiei.
În prima parte motivul contemplatiei ( 1-6 ) este pus sub zodia timpului, scurs ireverzibil pentru om. În opzitie cu omul, luna devine zeitatea omniprezenta si omnireienta aflata sub zodia eternitatii, adica a timpului universal, fara început si sfârsit. Astfel în acesta parte, poetul introduce doua motive romantice dragi siesi: motivul timpului bivalent. Timpul individual „doar ceasornicul urmeaza lung-a timpului carare”, si timpul universal - reprezentat prin motivul lunii „ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate”.
În partea a doua - versurile 7-38 - nuanteaza motivul lunii ca astru tutelar al fapturilor merchieve sau mobile ale oamenilor. Acesta parte a poemului fascineaza prin densitatea ideilor, sugestiilor si motivelor si are ea însasi structura de sine statatoare. Poetul creaza imaginea globala, de dimensiuni terestre, a privelistelor ce se ofera ochiului contemplativ al lumii, pentru a o restrânge apoi treptat: de la pustiuri, la codri si izvoare;