La tiganci
de Mircea Eliade



Spirit enciclopedic, face parte din familia spirituala a lui Dimitrie Cantemir, Eliade Radulescu, Hasdeu, Nicolae Iorga, erudit care se încadreaza in galeria marilor fondatori ai umanismului universal. Are vocatie pentru constructii monumentale la fel ca Hasdeu, Iorga, Balzac iar Eugen Limion il considera o figura de prim ordin in stiinta miturilor si istoria religiilor. Este seful generatiei anilor 1930, evocat de Mihail Sebastian in volumul “Jurnal” si face parte din gruparea Criterion alaturi de Contantin Noica, Emil Cioran, Petru Tutea, Mircea Vulcarescu. Va fi profesor la catedra Nae Ionescu la facultatea de Litere si Filologie a Universitatii din Bucuresti iar dupa razboi se stabileste la Paris iar mai târziu la Universitatea din Chicago.
Opera stiintifica si filosofica are prin continutul sau doua preocupari fundamentale: studiul mitului si istoria religiilor.
Pentru Mircea Eliade mitul este o povestire, o istorie sacra intr-un timp al fabulelor al începuturilor vorbindu-se despre un timp mitic.
Cartea lui fundamentala conceputa in trei volume “Istoria credintelor si a ideilor religioase” a carui idee centrala este unitatea profunda si indivizibila a spiritului uman dincolo de timp si spatiu. Cartea manifesta un spirit de sistematizare greu de egalat si a patruns in bibliografia fundamentala a umanismului universal determinând constituirea catedrei Mircea Eliade, la Universitatea din Chicago.

Conceputa la Paris in 1859, nuvela intitulata “La tiganci” se încadreaza in suita literaturii fantastice care continua traditia unui fantastic romanesc regasit in basme: proza eminesciana (“Sarmanul Dionis”) si in povestirile lui Caragiale (“La hanul lui Monjoala”).
Nuvela lui Eliade aduce in discutie mitul iesirii din timp, mitul labirintului si al camuflarii sacrului in profan. Opera stabileste firul epic in Bucuresti in perioada interbelica când un modest profesor de pian, Gavrilescu se întoarce de la lectia pre