*CARACTERIZARE*


Eroul principal al romanului este un intelectual preocupat, în primul rând, numai de probleme de constiinta. Este un intelectual fin, care si-a facut din speculatiile filozofice mediul fundamental în care se misca cu dexteritate. Faptul acesta îi da o putere spirituala superioara, pe care o doreste unica si netulburata. Este, propriu-zis, o izolare de viata trepidanta a complicatiilor sociale, o evadare într-o lume în care domina numai spiritul filozofic, cu puterea lui de a gândi o alta orânduiala. În aceasta lume vrea s-o ridice si pe sotia sa pentru a trai o dragoste eliberata de contigentele comune ale vietii sociale, o dragoste care sa fie numai a lor, numai a lui. Pasiunea lui St. Gheorghidiu izvoraste dintr-o metafizica a iubirii pure si absolute care spiritualizeaza actul erotic si acesta este si izvorul geloziei sale, care îl fac sa se zbata între certitudini si îndoieli.
Drama lui Gheorghidiu se consuma pe doua directii: este o drama a iubirii înselate, nu a geloziei, este drama setei de certitudine. Eroul spune: “ Nu, n-am fost nici o secunda gelos, desi am suferit atâta din cauza iubirii.” – este un fel de a spune, pentru ca excursia la Odobesti în care analizeaza si se autoanalizeaza presupune o gelozie dusa la extrem. Este clar ca tot ce vede el este subiectiv si discutabil. Acest personaj trebuie privit din alt punct de vedere: el se aseamana cu personajele lui din teatru; Stefan Gheorghidiu a vazut idei, de aici nelinistea. El este construit ca si Pietro Grala pe aceasta mistuire interioara; când îl înseala sotia, el marturiseste: “Nu m-ai înselat, m-am înselat.” S-a înselat în momentul în care a ales-o pe ea, pentru ca nu corespunde idealurilor lui. Este într-un fel drama geloziei la Gheorghidiu. Este drama lui, provocata de o hotarâre si de declansarea unui sentiment care nu avea suport moral. Cea de-a doua directie este dictata de forte si ratiuni exterioare, circumscrise idealului pe care eroul si l-a asumat