Tiganiada sau Tabara tiganilor
( Ion Budai- Deleanu)

Tiganiada sau Tabara tiganilor epopee tragico-comico- eroico, a ramas în doua redactiuni. Cea mai veche dateaza din 1800- data pusa de poet, este mai stufoasa si mai complicata, printr-o actiune parazitara, prezentând ispravile gen Don Quijote ale nemesului Becicherec Istoc din Uram Haza în cautarea ,,dulcineei” sale Anghelina.
A doua redactie cu data de 12 Mai 1812, suprima aceasta excrementa si este forma cea mai echilibrata si mai artistica a poemului.
Tiganiada- este de fapt un poem etnologic în care efectele sunt obtinute prin exces de documentatie. Fanfaronada, poltroneria, milogeala, spiritul de harmalaie si oarba înfuriere sunt aspecte tribale tipice, pe care poetul le-a condensat într-un limbaj de-o tiganie maxima, sintetic totusi si cu mirosuri ardelenesti.
Savoarea începe când tiganii îsi formulasera dialectal ,,idealul”de natie libera:
,, Noi tiganii sa avem tarisoara,
Unde sa him numai noi da noi ! ..
Sa avem sate, casi, gradini s-ogoare,
Si da toate, ca s-altii mai apoi,
Zau, privind la lucruri asa rare,
Ca si când treaz fiind, as visa îmi pare.”
Defilarea romilor decurge cu zgomote exotice, un adevarat muzeu fonetic. Eroii, larmuitori, vorbesc mereu si discursul plictisitor în opera clasica, ia aici forme de comedie. Tiganii blestema, se milogesc, se jura, se îndeamna, etc. Mergerea lui Parpangel la iad si rai e o îmbinare de vami ale vazduhului din viata sfântului Vasile, cu privelisti de ,,paese di Cuccagua”, aduse umoristic la modul dantesc si povestite tiganeste. Noul Alighieri are un ,,purtator”, o ,,povata”si întâlneste pe tatasau. Economia lumii eterne se exprima cu imagini si dialoguri dialectale:
,, Vazui pe toti dracii în pielea goala,
Cu coarne în