Titu Maiorescu
Junimea



Titu Maiorescu, mentorul Junimii, s-a format in spiritul culturii germane, prin studii la Viena si apoi la Paris, si a jucat un rol insemnat in toate evenimentele culturale si politice si cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
Baza criticii maioresciene a fost, in primul rand, lupta pentru adevar, si, ca o prelungire a momentului 1848, lupta pentru propasire culturala. Si Maiorescu a pus accent pe crearea unei literaturi nationale,care sa impuna prin tinuta artistica.
Maiorescu s-a oprit si asupra studiului gramaticii in scoala; criticul a considerat asemenea ca orice scriitor trebuie sa scrie pentru popor: Despre srierea limbei romane (1866), Limba romana in jurnalele din Austria (1868).
Inainte de Maiorescu nu se poate vorbi despre principii estetice organizate intr-o forma sistematica, conducatorul Junimii realizand critica de indrumare a literaturii si culturii in asnsamblul lor.
Cea dintai lucrare de critica literara a lui Maiorescu, studiul O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867, contine asa cum afirma G. Calinescu, “didactic si limpede estetica maioresceana, ramasa neschimbata pe toata intinderea activitatii criticului”.
Criticul incepe prin a stabili faptul ca fiecare arta are un material de lucru (sculptura-lemnul sau piatra, pictura-culoarea, muzica-sunetele), numai poezia nu are un material specific, caci cuvintele sunt destinate comunicarii. Rolul poeziei este acela de a destepta “prin cuvintele ei imagini sensibile in fantezia auditoriului”.
In conceptia lui Maiorescu, poetul trebuie sa desfasoare o adevarata lupta pentru sesibilizarea cuvantului, care tindea catre abstractizare. Criticul enumera, oferind exemple, cateva modalitati de sensibilizare a cuvantului: “alegerea cuvantului celui mai putin abstract”, utilizarea adjectivelor si adverbelor- “epitete ornante”, a personificarilor, comparatiilor, metaforelor.
Ideile criticului sunt argumentate cu exemple din operele marilor scriitori universa