Tudor Arghezi între credinta
si tagada – Via Dolorosa


Nascut în anul 1880, viata lui Tudor Arghezi este profund marcata de cele doua razboaie mondiale precum si de prospera perioada interbelica. Marele poet, prozator si gazetar, dupa adevaratul sau nume Ion N. Theodorescu, este o personalitate mult controversata a literaturii române, în principal datorita noilor concepte literare adoptate, precum estetica urâtului, dar nu în ultimul rând datorita vietii si filosofiei sale.
Conceptele ilustrate de Arghezi în creatia sa se afla într-o strânsa relatie de cauzalitate cu biografia sa. Astfel, sistemele sale lirice se contureaza în jurul a câtorva concepte diametral opuse precum existenta, dragostea si moartea la fel cum drumul vietii sale îl poarta de la munca într-o fabrica de zahar, la viata monahala si chiar pâna la meseria de ceasornicar.
Vasta experienta a eului empiric arghezian se reflecta în atitudinea eului liric, una dintre dominantele universului sau liric fiind constituita de poezia cautarilor religioase. Vazut de catre critici ca un poet aflat între “credinta si tagada”, Tudor Arghezi a creat între anii 1927 si 1967 optsprezece psalmi publicati în mai multe volume de poezii. Acest fapt demonstreaza preocuparea permanenta a lui Arghezi pentru problematica filosofica a relatiei omului cu Dumnezeu, fiind definita ca lirica existentiala, ca o poezie “monumentala si grea a zborului sufletesc catre lumina” (G. Calinescu).
Originea psalmilor arghezieni trebuie cautata în Psaltirea lui David, primul autor de scrieri religioase intitulate ”psalmi”. Denumirea de psalm provine din cuvântul grecesc “psalmos” care înseamna compunere poetica cu caracter de rugaciune, oda, elegie sacra, imn.
Cei 151 psalmi ai lui David sunt, in general, imnuri de lauda sau multumire adresate lui Dumnezeu. Pe de alta parte, psalmii filosofici, în sfera carora se încadreaza si psalmii lui Arghezi, sunt scrieri cu un caracter laic, monologuri adresate Divinitatii în care se exprima,