UNIVERSUL
• Stelele
Desi exista o parere generala ca astronomii se uita la stele, s-ar putea spune ca stelele singulare nu prezinta prea mare interes pentru astronomii amatori. Exista cateva exceptii notabile de la aceasta, si am putea preciza doua:
• Steiele Variabile, stele a caror stralucire nu este constanta in timp
• Constelatiile, observarea constelatiilor fiind cel mai aproape de lucrul pe care oamenii il inteleg prin "uitat la stele".
• Stele duble sau multiple
Pasul urmator dupa o stea singulara este un sistem dublu sau multiplu, mai multe stele care orbiteaza in jurul celeilalte, acestea sunt duble fizice, sau care apar aproape una de alta pe cer, aliniate din pura intamplare, asa zisele duble optice. Componentele sistemelor duble au de multe ori culori diferite, spre deliciul observatorilor vizuali. Distantele aparente (unghiul intre directiile in care vedem cele doau stele) intre componentele sistemelor duble sau multiple variaza de la cateva zeci de " pana la mai putin de 0.5". Pentru ca vorbim de astrofotografîe, e bine de stiut ca putini amatori fotografiaza variabile la momentul actual, desi fotometria fotografîca (estimarea stralucirii folosind imagini pe fîlm sau placa fotorgafica) este un subiect destul de interesant. Nici stelele duble nu sunt un subiect prea fotograflat, atat din cauza separarii mici intre componente, cat si din cauza ca arata mult mai bine prin telescop decat pe fotografie.
• Roiurile stelare
Sunt aglomerari de stele, nascute cam in acelasi timp, si din acelasi nor de H = nebuloasa . Roiurile sunt impartite in roiuri deschise si roiuri globulare.
Roiurile deschise sunt alcatuite dintr-un numar destul de mic de stele, de la cateva zeci la cateva sute. Stelele alcatuind roiurile deschise sunt relativ tinere, unele roiuri deschise avand varste de cateva zeci de milioane de ani (Soarele are 5 miliarde de ani in spate). Roiurile deschise "salasuiesc" in planul galactic, deci din punctul de vedera
al observatorilorterestrii, vom vedea multe roiuri deschise in directia Caii Lactee. De aceea, roiurile deschise se mai numesc si galactice. Roiurile deschise de dimensiuni aparente mai mari ( M6 si M7, M35, IC4665, IC4756, M45-Pleiadele, M44- Racul,
Roiul Dublu din Perseu) sunt un subiect favorit pentru astrofotografia prin teleobiective mai lungi sau mai scurte (135mm-350mm). Pentru a rezolva fotografic un roi globular, ca si pentru roiurile deschise mai compacte, este necesar un instrument cu focala de peste 600-700mm, instrument care devine dificil de ghidat. Roiuri globulare sunt asociatii de pana la 100 milioane de stele, impachetate destul de strans intr-un "glob" de forma mai mult sau mai mult sau mai putin sterica. Roiurile globulare, deci si stelele componente, sunt foarte batrane, 8-9 miliarde de ani. Practic, roiurile globulare contin cele mai batrane stele din univers. Globularele din galaxia noastra nu sunt asociate cu planul gaiactic, ci sunt distribuite intr-un "halou" in jurul galaxiei. Prin
telescoape mai mici, roiurile globulare apar ca globuri difuze, nerezolvate. Un telescop de lOOrnm diametru incepe sa rezolve roiurile mai putin dense (ca M22 sau M4) iar unul de 150mm rezolva de la 30 de roiuri in sus. Vizual, un roi globular apare ca un "glob de stele", de unde si numele.
• Nebuloasele galactice
In pricipiu, toate nebuloasele galactice sunt alcatuite din acelasi material: 98% (volum) hidrogen, restul de 2% fiind alcatuit din urme de alte elemente in stare gazoasa (O, C, S) si silicati in forma de praf interstelar - nisip interstelar.
Doua sunt mecanismele care fac nebuloasele sa straluceasca si astfel le putem imparti in doua clase:
Nebuloasele de emisie sunt "leagane de stele". Radiatia UV intensa provenita de la stelele abia nascute din nebuloasa excita atomii din materialul nebuloasei, pentru ca acestea sa reemita radiatie vizibila in linii de etnisie atomice caracteristice . Pentru ca nebuloasele sunt alcatuite mai mult din H, liniile de emisie ale HII (hidrogen ionizat) sunt predominante, linia cea mai intensa fiind de obicei H alfa, 656nm; rosu inchis, prima linie din seria Balmer. De aceea, nebuloasele de emisie au culoarea rosie in fotografii. E mult H ionizat pe acolo. Suficient de surprinzator, urmatoarele linii ca intensitate sunt doua linii ale OIII (oxigen dublu ionizat), 496nm si 501nm, aflate in "portiunea" verde a spectrului vizibil. Pentru a excita oxigenul in stadiul de OHI (deci pentru ai smulge nu unul, ci doi electroni) temperatura gazului trebuie sa fie destul de mare si de aceea numai anumite parti ale unei nebuloase de emisie emit in aceste lungimi de unda.
O alta linie de emisie destul de intensa in nebuloase este H beta, 486nm, albastru-cyan. Nebuloasele de emisie sunt de multe ori asociate cu ro...