Eminescu si Macedonski
(douã spirite complementare ale poeziei românesti)

Pe când Macedonski îsi publica al doilea volum de versuri (Poezii), având constiinta geniului sãu precum si sentimentul nerecunoasterii adevãratei sale valori de cãtre contemporani, Eminescu exista deja ca personalitate artisticã prin realitatea operei sale exceptionale, consacrate si prin mitul care se crease în jurul personalitãtii poetului national.
Dominat de spiritul eminescian, de forta seminalã a acestui model, Macedonski, creator al Noptii de decemvrie si al Rondelurilor, nu poate fi pus în afara acestei dominante poetice. Deosebit temperamental de genialul sãu rival, el a avut totusi multe asemãnãri cu Eminescu, dintre cele mai evidente fiind afinitãtile sale cu modernismul. Desi a respins constant eminescianismul, coloanele edificiului sãu poetic rãmân marii romantici precum Byron, Musset, Hugo. Prezenta vie a creatiei eminesciene a influentat perfectiunea formalã a versurilor macedonskiene precum si temele din ciclul Noptile, replicã în stil macedonskian la Scrisorile lui Eminescu.
Tabloul poeziei sociale a lui Macedonski e bogat colorat. Poeziile lui, mai ales cele din prima parte a activitãtii literare, grupeazã ideile, afectele si reactiile poetului într-o dualitate complementarã alcãtuitã din mizantropie si avânt, din scepticism si entuziasm, din neâncredere, revoltã sau dispret fatã de oameni si iubire pateticã fatã de formele nealterate ale naturii, pentru viatã în expresiile ei elementare.
Îndeosebi în ciclul Noptilor, cu unele ecouri din Noptile poetului francez Alfred de Musset, Macedonski surprinde tablouri vii ale mizeriei, suferintei si nedreptãtii, proprii societãtii în care zeitate supremã este:
Câstigul ce se-naltã pe-acelasi piedestal
Moral întotdeauna si vecinic imoral
Câstigul ce-n picioare cãlcând virtute, lege
Trufas înainteazã pe tronul sãu de rege
Dealtfel, Noptile macedonskiene sunt suitã de puternice replici critice îndreptate împotriva a tot ce este nedr