Cum ne place globalizarea

Globalizarea, pe langa faptul ca este discutata si tratata sub diferite forme din prisma tuturor palierelor societatii in care traim, reprezinta un fenomen inevitabil. Nu suntem noi (nici ca indivizi luati in parte si nici ca popor sau natiune) in masura sa decidem sau sa alegem daca vrem globalizare, daca acceptam globalizarea. Astazi globalizarea exista pur si simplu, iar noi suntem oarecum predestinati sa traim sub semnul acesteia, sub spectrul ei si sa-i facem fata. Ce este sau ce inseamna insa in mod concret acest fenomen pe care ne-am obisnuit sa-l numim globalizare? Este imposibil sa epuizam intr-o definitie sau intr-o formulare toate resorturile pe care le implica aceasta realitate. Pe scurt putem spune ca globalizarea este “sistemul nou, foarte bine uns si interconectat” care a inlocuit “sistemul lent, stabil, ciopartit al Razboiului Rece care dominase politica internationala incepand din 1945”. Prin globalizare noi am devenit si suntem “un singur fluviu” (Thomas L. Friedman, p. 16). Pe acest cadru de baza si generalizant se adauga apoi toate celelalte componente care alcatuiesc societatea postmoderna in care traim: economico-financiar, politic, cultural si chiar religios. Nimic din ceea ce se intampla acum in societatea noastra nu ramane necontaminat de flagelul globalizarii. Globalizarea a devenit simbolul vremurilor in care traim.
Eu consider ca forta motrice care a directionat evolutia lumii spre acest punct o constituie “mirajul” capitalismului liber de piata cu toate avantajele ce decurg de aici. Integrarea in mecanismele acestui sistem politico-economic pentru a beneficia din plin de efectele sale constituie un deziderat al tuturor popoarelor care apartin culturii de factura europeana si nu numai. Cei care au cunoscut o data in mod direct sau chiar indirect superioritatea capitalismului liber de piata in comparatie cu celelalte tipuri de societati economico-politice sunt atrasi intr-un mod ireversibil spre acesta. Iar o da