Principiul separatiei si echilibrul puterii în stat






Ideea separatiei puterilor în stat are origini relativ apropiate în timp, ea conturându-se undeva pe la sfârsitul secolului al XVIII –lea. Scriitorul francez Montesquieu este considerat parintele acestui principiu. Curios este însa faptul ca el nu a numit niciodata aceasta idee ca fiind un principiu, ci doar o ideea politica menita sa asigure libertatea si, în acelasi timp, sa combata tendinta spre totalitarism1. Conform scriitorilor acelei vremi, conferirea întregii puteri unui singur organ al statului ar însemna de facto atribuirea unor prerogative nelimitate respectivului organ, ceea ce ar periclita serios libertatea individului. Astfel, conform principiului separatiei puterilor în stat, este necesara divizarea atributiilor principale ale statului si distribuirea echilibrata a acestora unor organe diferite între care sa nu exista raporturi de subordonare. Asadar organele trebuie sa fie distincte si independente unul fata de celalalt. Bazele acestei teorii au fost puse însa de filosoful englez John Loke, care a subliniat in studiul sau intitulat „Essay on Civil Governement” importanta unei separari a puterii în cadrul unui stat. Conform lui Loke puterea statului s-ar împartii în trei functii esentiale: functia legislativa, functia executiva si functia federativa. Ulterior ideile lui John Loke au fost preluate si adaptate de Montesquieu luând forma pe care o cunoastem astazi. Montesquieu spunea ca „orice om care are o putere este înclinat sa abuzeze de ea”. Din aceste considerente este necesar un mijloc de a opri tendinta abuzului de putere. Asadar, conform principiului, în orice stat exista trei puteri distincte: puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca.
Înca din faza sa incipienta, gânditorii vremii au parut extrem de interesati de teorie; si aceasta pentru ca ea oferea o alternativa viabila la totalitarism2. Nu era suficient însa ca acest principiu doar sa se nasca; el trebuia re