2.1.1.CONCEPTUL DE BILANT FUNCTIONAL

În cadrul opticii financiare asistam la o conceptie functionala referitoare la bilant, conceptie care porneste de la premisa ca, elementele de activ si pasiv reflecta valori tranzitorii, structuri trecatoare în procesualitatea patrimoniului. În timp ce bilantul functional îsi propune sa investigheze nevoile întreprinderii si modul de functionare al acestora, prin realizarea unui instantaneu al derularii diferitelor cicluri. În cadrul conceptiei functionale cu privire la bilant, utilizarile si resursele acestuia sunt grupate în “stocuri de utilizari” si “stocuri de resurse”.
Bilantul functional sta la baza echilibrului financiar si a “soliditatii structurale” a întreprinderii. Din punct de vedere structural, resursele respectiv nevoile (utilizarile) cuprind:
resurse
stabile (durabile peste un an);
datorii ale ciclului de exploatare (pasiv circulant pe termen scurt, sub un an);
utilizari (nevoi):
active stabile (durabile, investitii peste un an);
active circulante (bunuri si creante legate de ciclul de exploatare, sub un an).
Se evidentiaza astfel doua categorii de utilizari în activ (una independenta de ciclul de exploatare, iar cealalta legata direct de acesta) si doua categorii de resurse în pasiv (una fara legatura cu exploatarea, iar cealalta generata de aceasta). Corelatia dintre active si stocurile de utilizari si între pasive si stocurile de resurse este urmatoarea:
imobilizarile necorporale, corporale si financiare sunt “utilizari stabile”;
activele circulante ale exploatarii (stocuri, clienti, alte creante) reprezinta “utilizari” sau “nevoi temporare de exploatare”;
activele circulante care nu apartin exploatarii sunt “utilizari temporare” în afara exploatarii;
activele circulante foarte lichide (titluri de plasament) si trezoreria sunt “utilizari temporare” ce apartin trezoreriei;
capitalurile proprii, datoriile pe termen mediu si lung precum si provizioanele pentru riscuri si cheltuieli sunt “resurse stabile”;