RELIGIA LA INZI

Despre religie se poate scrie adoptând varii puncte de vedere.

Viata spiritualã a INDIEI a cunoscut o evolutie în devãlmãsie ca o floare de junglã cu copaci sufocati de liane, cu flori uriase ale cãror tulpini nu se mai recunosc în vegetatia fãrã nume si fãrã limite.
Gândirea indicã trãieste necurmat într-un fel de simbiozã cu religia, fructificându-se fãrã încetare pe temeiul unei nestirbite reciprocitãti. De aici decurge aceea pronuntatã unitate de echilibru a preocupãrilor spirituale în INDIA, care se separã asa de net de dramatismul interior al preocupãrilor spirituale europene.
Simbioza în care gândirea si trãirea religioasã se complac în INDIA înlãturã din capul locului ivirea acelor conflicte lãuntrice ireconciliabile proprii spiritului european. Viata spiritualã a INDIEI este mai complicatã decât cea a grecilor, cãci interesele ei se întrepãtrund osmotic, iar ea apare ca fiind stãruitor si necurmat fecundatã de gândirea filosoficã .
În INDIA, viata religioasã nu mai manifestã aceeasi nestãpânitã si usor iritabilã fricã de erezie ca viata religioasã din Europa; aici gândirea filosoficã se mentine prin gravitate pe câteva linii de mare continuitate.
Omul religios nu are fricã de erezie, iar gânditorul filosofic nu e deloc atins de patima singularitãtii. Aceastã potrivire a creat un climat optim pentru dezvoltarea spiritualitãtii indice. Una din cele mai vechi forme de religiozitate ce ne sunt cunoscute este aceea a omului rig-vedic. Rig-Veda este o colectie de imnuri sau de cântece cu un cuprins mitologic-religios – cel mai vechi document cu privire la viata spiritualã a inzilor. Vârsta cântecelor e de cel putin trei mii de ani. Aceste texte imnice erau socotite drept sacre, iar cuvintele trebuiau rostite de preoti ca sã dobândescã puterea magicã necesarã pentru a îndupleca vointa zeilor. Puterea magicã a cuvântului sacru rostit de preot joacã un deosebit rol în Vede, unde este cunoscutã sub denumirea de Brahman. Inzii vedici credea