REFERAT LA GEOGRAFIE DESPRE MARI INVENTII

Biliografie:”Enciclopedia Copiilor” editura Ion Creanga



FARUL MARITIM



Farul este o constructie speciala subiective forma de turn, amplasata pe malul marilor sau oceanelor, in zona apelor putin adanci; element este prevazut cu un sistem de iluminare in varf, spre a-i servi drept ghid pentru nave. Cel mai vechi far cunoscut este Farul din Alexandria (una din cele sapte minuni ale lumii) construit la inceputul primului mileniu al erei crestine de catre Sostratos din Cnidos, la porunca regelui Ptolemeu Filadelful. Acest far avea trei etaje si o inaltime de 110 m. Farul a fost inaltat pe insula Pharos, din fata orasului-port Alexandria, din Egipt. De aici provine si numele generic „far”.
In primele secole ale erei crestine fenicienii si romanii au construit numeroase faruri pe tarmurile Marii Negre, de-a lungul Mediteranei, pe coastele Oceanului Atlantic si pe insulele britanice. Dupa caderea Imperiului Roman, care a atras dupa sine declinul navigatiei, nu s-au mai construit faruri maritime.
O data cu reinvierea schimburilor comerciale, incepand cu secolul al XII-lea francezii, precum si germanii, prin liga hanseatica (asociatie comerciala occidentala din Evul Mediu), au construit numeroase faruri. La sfarsitul secolului al XIV-lea, circa 30 de faruri marcau coasta Europei.
Farurile de constructie moderna au inceput sa fie date in exploatare la inceputul secolului al XVII-lea. Farurile erau initial construite din lemn, asa ca furtunile le distrugeau adeseori. Primul far din piatra a fost construit in Anglia, in anul 1759, de catre inginerul englez John Smeaton (1724-1792). In anul 1820 se aflau in lume 250 de faruri mari.
Betonul si otelul au fost folosite la construirea farurilor abia la inceputul secolului al XX-lea. Noile faruri au structuri de otel.
Lumina farurilor era initial, furnizata de focurile de lemn, cu carbuni, de tortele cu rasini, apoi de lampile cu seu sau grasimi vegetale. Uleiul de peste a fost folosit