Oceanul este o întindere de apa mai mare decât un continent, care comunica cu oceanele vecine si care influenteaza climatul uscatului.
Pamântul este învaluit de o masa de apa, hidrosfera, care se prezinta în trei stari: solida în ghetari, gazoasa (vapori de apa) în atmosfera, lichida în râuri, lacuri si mari. Oceanele înmagazineaza ele singure 95% din întreaga hidrosfera.
Desi apele oceanice nu reprezinta decât o miime din volumul total al planetei si cinci miimi din masa ei, ele acopera o suprafata de 361 milioane de km2, adica aproape de doua ori si jumatate suprafata continentelor. Terra este deci pe drept numita „planeta albastra", iar oceanele joaca în viata ei un rol capital.
Oceanul Planetar contine cea mai mare parte a hidrosferei, care echivaleaza cu 1340 mln km3 de apa (97,1 % din volumul hidrosferei), urmeaza apoi ghetarii si yapezile permanente (1,7%), cea subterana (1,2%).
Daca continentele s-ar scufunda în oceane, apa acestora ar acoperi tot globul cu o manta de 2400 m.
Pe fundul oceanului, în axele dorsalelor, bazaltul urca si se solidifica, provocând alunecarea placilor, de unde deriva si deformarea continentelor. Pentru ca toate oceanele comunica între ele, nivelul suprafetei lor este acelasi peste tot. Este nivelul zero, cel în care valurile si mareele scalda tarmurile. Altitudinea medie a acestui nivel este instabila, variind pe lungi durate. De exemplu, acum 30000 de ani, era cu în jur de 90 m mai joasa ca astazi. Asadar, continentele erau mai înaltate din mare, erau deci mai vaste, si malurile se situau în fata celor pe care le cunosteam azi. De unde aceste
fluctuatii ale nivelului zero? Trebuie sa cautam explicatia în schimbarile de clima.
Când este multa vreme rece, ghetarii se întind, retin multa apa, iar nivelul apei lichide scade. Astazi, el pare sa urce, sa câstige parti din maluri, caci iernile se îndulcesc, dureaza mai putin timp, ghetarii pierd mai multa apa, topind vara mai mult decât au câstigat din zapezile iernii. Pe uscat,