Caracterul si cauzele cruciadelor
Cruciadele pot fi definite ca expeditii militare ale feudalilor apuseni cu scopul de a cuceri si coloniza regiuni din Orientul Apropiat, îndeosebi Palestina cu Ierusalimul. Ele au aparut întro societate aflata în plina expansiune politica si militara si sunt o întregire a procesului de colonizare petrecut în Europa, la ele participând toate clasele si paturile sociale.
Aspectul religios consta în faptul ca aceste expeditii au fost însotite, la început, de o ideologie crestina. Proclamate ca „razboaie sfinte”, ele au fost organizate în numele eliberarii asa numitelor „locuri sfinte” (Ierusalimul), de sub dominatia musulmana. Caracterul religios al cruciadelor explica de ce conducerea lor a revenit papalitatii al carei rol, pe plan international, se afirma în secolul al XIlea.
Orientul Apropiat (Bizantul, Siria, Palestina, Egiptul), fiind mai dezvoltat din punct de vedere economic si cultural decât Occidentul, exercita, la sfârsitul secolului al XIlea, o puternica atractie asupra claselor sociale din apusul Europei, care la acea data trecea printro perioada de criza ca urmare a încheierii procesului de aservire a taranimii, a cresterii puterii principilor, a instituirii „ordinului” cavaleresc, a sporului demografic, precum si a unor factori naturali: inundatii, seceta, foamete, molime etc. Anarhia politica aducea prejudicii atât economiei domaniale, pe cale de a se dezvolta, cât si celei orasenesti. Canalizarea spiritului razboinic al cavalerilor în afara Europei, aparea tuturor o solutie fericita. La ideea de cruciada au aderat repede si orasenii, care întrezareau posibilitatea unor noi piete de desfacere si aprovizionare.
Participarea masiva a taranimii la cruciade se explica, pe de o parte, prin pauperizarea ei, pe de alta parte, prin spiritul de colectivitate li solidaritate foarte puternic în evul mediu, fapt dovedit cu prisosinta în timpul cruciadelor copiilor.
Principii sau alaturat si ei cruciadelor deoarece nu puteau