Iancu de Hundoara – “Atletul lui Christos”

Devenind adevaratul conducator al gruparii favorabile regelui Vladislav I Jagello, Iancu de Hunedoara a fost rasplatit din plin de catre acesta, demnitatea cea mai importanta ce i-a fost încredintata fiind aceea de voievod al Transilvaniei, în 1441. În acest fel el a reusit sa imprime regatului Ungariei o linie politica predominant antiotomana, conflictele din Europa Centrala cu Frederic III de Habsburg (1440-1493) si cu Jan Jiskra, aliatul acestuia si adevaratul stapân al Slovaciei, trecând pe un plan secundar.

Astfel, marile actiuni militare antiotomane ale lui Iancu de Hunedoara, caracterizate printr-o mobilitate si o îndrazneala putin obisnuite în acea vreme, încep în 1441, când el înfrânge în teritoriul sârbesc, pe Ishak, beiul de Semendria . Apoi, în anul urmator, Iancu a facut fata unei puternice ofensive otomane, dupa înfrângerea de la Sântimbru (18 martie), el reusind sa-l zdrobeasca complet, lânga Sibiu, pe Mezid, beiul de Vidin (22 martie), iar la 2 septembrie sa obtina o noua mare victorie pe râul Ialomita, împotriva beilerbeiului Rumeliei, Sehabeddin, victorie care a marcat începutul luptelor sale ofensive împotriva turcilor

Pentru politica sa ofensiva antiotomana, Iancu avea nevoie de liniste la granitele apusene si de cooperarea cât mai multor puteri crestine. Linistea a fost obtinuta prin încheierea, în vara lui 1443, a unui armistitiu pe doi ani cu Frederic III de Habsburg, tutorele, dupa moartea reginei Elisabeta, al viitorului rege al Ungariei, Ladislau V Postumul (1453-1457). În schimb , sprijinul puterilor crestine lasându-se asteptat, Iancu, împreuna cu regele Vladislav I, a trecut la ofensiva. “Campania cea lunga”, una dintre cele mai stralucite realizari militare ale vremii, pe care voievodul transilvan a condus-o împotriva turcilor din sudul Dunarii, la sfârsitul anului 1443 si începutul lui 1444 a contribuit, în mod indiscutabil, la declansarea ras