Unirea tuturor romanilor



De la 1 decembrie 1918 – ziua în care s-a vestit lumii, prin hotarârea Adunarii Nationale de la Alba Iulia, Unirea tuturor românilor sub sceptrul Regelui dezrobitor Ferdinand I – si pâna în timpul de fata, fiecare cetatean al României întrgite a avut prilej sa asculte ori sa citeasca diferite lamuriri cu privire la felul cum s-a înfaptuit Unirea aceasta si la temeiurile care îi garanteaza trainicia.
Nu erau însa si nu sunt toate lamuririle izvorâte dintr-o cunostinta deplina a împrejurarilor, nici dintr-o neprihanita iubire a adevarului istoric. Unii din cei ce le dau, mai ales strainii care nu au vazut din capul locului cu ochi buni întregirea României, urmaresc scopul de a înfatisa Unirea aceasta în asa fel încât sa trezeasca în sufletul celor slabi de înger îndoiala, spunând ca ea nu ar putea sa fie trainica sau ca nu ar fi izbânda neîndoielnica a vredniciei neamului românesc.
Se întâmpla sa auzim câteodata astfel de pareri nu numai din partea strainilor, cu gânduri potrivnice, ci si din partea unor români care – desi socotiti ca oameni de isprava si buni patrioti – nu-si vor fi luat osteneala sa cugete mai îndelung si mai patrunzator, înainte de a fi rostit pareri putin lamurite cu privire la temeiurile Unirii national-politice a tuturor românilor.
Unirea national-politica, de la anul 1918, nu se cuvine sa fie înfatisata, nici macar în parte, ca un dar, coborât asupra neamului românesc din încrederea si simpatia lumii civilizate, nici ca o alcatuire întâmplatoare, rasarita din greselile dusmanilor de veacuri. Chiar daca asemenea greseli nu s-ar fi savârsit niciodata împotriva românilor subjugati de-a lungul veacurilor de stapânire ungureasca, austriaca sau ruseasca, stapânirile acestea nedrepte ar fi trebuit sa se dezumfle si micsoreze îndata ce dreptul tuturor popoarelor de a-si croi soarta dupa buna lor pricepere a izbutit a se înalta la treapta de putere hotarâtoare în noua întocmire a asezamântului de pace europeana. De aceea, Un