Amplasarea facilitatilor de productie si servicii


Problema numarului de facilitati (activelor fixe tangibile) ce trebuie detinute si a amplasamentului acestora este întâlnita de organizatiile de servicii si produse din sectorul public si privat. Bancile, restaurantele, institutiile de recreere si companiile de productie sunt preocupate de selectarea amplasamentelor care le vor permite sa-si satisfaca cel mai bine scopurile pe termen lung.
Succesul planificarii amplasamentului afecteaza si este afectat de activitatile de organizare si control. Deoarece managerul operatiunilor fixeaza multe costuri în cadrul deciziei de amplasament, atât eficienta cât si eficacitatea procesului de conversie depind de amplasament.
Veniturile si costurile sunt ambele afectate de amplasarea unei facilitati. Analiza pragului de rentabilitate (Break-even) ajuta la stabilirea unei corelatii între costuri si venituri si amplasarea unitatii.
Analiza pragului de rentabilitate este o reprezentare grafica si algebrica a relatiilor dintre volumul de productie, costuri si venituri. Pe masura ce volumul productiei dintr-o unitate creste, costurile si veniturile cresc de asemenea. Costurile pot fi împartite în general în doua categorii: fixe si variabile. Costurile fixe sunt cele care sunt înregistrate indiferent de volumul productiei. Acestea includ încalzirea, iluminatul si cheltuielile administrative care sunt identice, indiferent daca este produsa o unitate sau o mie de unitati de productie. Costurile variabile sunt cele care fluctueaza direct cu volumul productiei: rezultate mai mare ale productiei cu costuri variabile mai mari si invers.
În figurile de mai jos, veniturile si costurile totale sunt prezentate ca functii liniare ale volumului productiei. Astfel aceste figuri reprezinta structuri de cost si puncte de echilibru pentru operatiunile din doua amplasamente diferite.
Costurile depasesc veniturile în etapele initiale de productie pâna la punctul VBE. Punctul VBE este punctul de ec