(25.01.1736 – 10.04.1813)

"Lagrange – piramida grandioasa a stiintelor matematice". Astfel Napoléon Bonaparte l-a apreciat pe cel mai mare si cel mai modest, dupa parerea lui, matematician al sec. XVIII Joseph Louis Lagrange, pe care el l-a facut senator, conte al imperiului si cavaler al ordinului Legiunii de Onoare.
Tatal lui Lagrange, fiind un timp vistiernic militar al Sardiniei, a fost casatorit cu unica fiica a unui medic bogat din Cambiano, localitate situata nu departe de Torino (Italia), si a avut cu ea 11 copii. Dar numai Joseph Louis, cel mai mic dintre toti, n-a murit fiind prunc. Tatal lui a fost un om avut si de afaceri. De aceea, când Lagrange a fost gata sa intre în dreptul de mostenitor unic, el n-a avut ce sa mosteneasca. Mai târziu Lagrange îsi amintea despre aceasta, ca despre una din întâmplarile cele mai fericite: "Daca eu as fi mostenit o avere, atunci, probabil, n-as fi legat soarta mea cu matematica".
Primele interese scolare ale lui Lagrange au fost concentrate asupra limbilor vechi. Studiindu-le, el devreme a facut cunostinta cu operele lui Euclides si Arhimede. Însa acestea nu l-au impresionat foarte mult. Mai târziu în mîinile tânarului Lagrange a nimerit lucrarea lui E. Halley (prietenul lui Newton) despre avantajele metodelor analitice asupra metodelor geometrice ale grecilor antici. Inima lui a fost cucerita. Într-un timp foarte scurt el de sinestatator a studiat totul, ce a fost facut la acel moment în analiza si, având 16 ani, a început predarea matematicii la Scoala de Artilerie din Torino. Astfel s-a început activitatea lui, una din cele mai stralucite în istoria matematicii.
Lagrange a fost analitic, si nu geometru. Prelucrarea lui analitica a mecanicii se caracterizeaza prin ruperea totala cu traditia grecilor antici. Newton, contemporanii si succesorii lui, permanent utilizau desene tehnice, ca un ajutor în studierea problemelor mecanicii. Aceasta trasatura a gândirii lui s-a evidentiat clar în "Mécanique Analytique", con