Comunicarea în relatia de cuplu
















Omul. Acea monumentala dovada a puterii creatoare pe care Natura o are. Omul, visul unei umbre, asa cum Pindar - cel mai de seama poet liric al Tebei – scria în Epinicii, este, pe buna dreptate, fiinta cea mai complexa întalnita în Univers. „Omul este o trestie, cea mai fragila din întreaga natura, dar este o trestie gânditoare” remarca Blaise Pascal.
Înca de la nastere, un lucru surprinde în ceea ce priveste Omul. El plânge. Pentru unii filosofi, Omul plânge datorita rautatii sale, manifestându-si astfel egoismul. El cere sa fie bagat în seama. Sa fie considerat un membru al grupului. Gérard Leleu considera ca bebelusul plânge la nastere întrucât sufera o trauma:
„În pântecele matern, copilul traieste într-un adevarat paradis marin, la caldura, în miezul unui întuneric blând, plutind fara greutate în lichidul amniotic, leganat de valurile provocatede respiratia mamei, mângâiat de peretii molateci care abia de lasa sa treaca, vatuite, vagi zgomote. Si, într-o zi, survine pur si simplu un cataclism: marea se dezlantuie si împinge copilul printr-o strâmtoare a suferintelor si angoaselor pentru a-l arunca într-o lume îngrozitoare. O lumina cruda îl orbeste, un aer de gheata îl înfasoara, zgomote fantastice îl asurzesc, povara de plumb a gravitatiei îl da gata. Pe piele i se imprima urmele unor contacte dure, în timp ce corpul îi este supus unor deplasari fulgeratoare. Acest eveniment atât de penibil este numit de Otto Rank traumatismul primitiv, iar de Frédéric Leboyer masacrul inocentului. Iata ce se poate spune despre cât de mult îi lipseste micutului paradisul matern.”
Însa imediat dupa aceasta prima trauma, copilul e dus în bratele mamei, si o parte din linistea stiuta se restaureaza. Mirosul sânilor ce îi vor potoli foamea, glasul soptit, suvitele de par care cad pe obrajii copilului, toate acestea vor alimenta dorinta pruncului de a fi protejat. Paradisul e din nou regasit. Este prima manifestare a Dra