Gandirea si limbajul


Adesea in incercarile de a defini fiinta umana se afirma ca este unica fiinta dotata cu gandire si limbaj (“homo cogitarius", "homo loguens").Cele doua fenomene psihice puse in discutie ( dar nu numai ele, desigur), constituie din timpuri stravechi, emblema omului,fiindui specifice si deosebindu-im astfel,radical,de celelalte vietuitoare.
In cadrul SPU,interactiunea tuturor elementelor sale componente este o conditie obligatorie fara de care activitatea umana, adaptarea la la medii,crearea de valori,etc,nici nu ar fi posibila.Dintre toate aceste elemente ( fenomene psihice ), gandirea si limbajul se afla intr-o stransa legatura,ele evoluand prin interconditionarea pe tot parcursul ontogenezei.Mentionam insa ca desprinderea lor din contextul SPU este in demers artificial ce poate fi realizat numai in scopul unei mai bune analize teoretice a raporturilor dintre ele,in realitate nici un fenomen psihic nefiind izolat de toate celelalte.
Ingemanarea celor doua fenomene reiese mai intai din apartenenta lor la ceea ce numim "intelect" ,acel ansamblu de elemente ala SPU care permit cunoasterea prin detasarea de experienta nemijlocita si se constituie treptat, in ontogeneza, prin interactiunea cu mediul socio-cultural.
Gandirea este procesul psihic cognitiv superior care prin intermediul operatiilor mintale ( analiza,sinteza,comparatia, abstractizarea,generalizarea ), reflecta insusirile esentiale si relatiile dintre obiectele si fenomenele lumii,sub forma notiunilor, propozitiilor (judecatilor si rationamentelor ) .
Notiunea,fiind elementul de baza al gandirii, rezulta ca limbajul se evidentiaza chiar din definitia acestui complex fenomen psihic,intrucat notiunea este tocmai semnificatia cuvantului ca element constitutiv al limbajului si, deoarece semnificatia cuvantului ca element constitutiv al limbajului si, deoarece semnificatiile, intelesurile, sunt de natura ideala si nu pot exista independent de un purtator material (cuvantul rostit, scris,