INTROSPECTIONISMUL SI REACTIILE
IMPOTRIVA INTROSPECTIONISMULUI

Viata psihica interioara este cea mai raspindita modalitate de concepere a obiectului psihologiei,aparuta si promovata mai ales in perioada de inceput a psihologiei.Aceasta a imbracat mai multe forme,cum ar fi conceptia si metoda psihanalitica.
Introspectia apare intr-o dubla acceptiune ;atit in calitate de conceptie cit si in calitate de metoda de cercetare psihologica.
Astfel am putea incerca sa definim introspectia ca fiind o forma de observatie si supraveghere a propriei persoane,metode asupra continutului constiintei proprii ce a fost folosita de catre Scoala Psihologica de la Würzburg.
Dupa unii psihologi, cum ar fi Titchner,introspectia nu este un produs de ,,privire in interior’’,ci o tehnica inalta prin care se analizeaza evenimentele interne.El face din psihic o existenta suigeneris,independenta de lumea exterioara,ajungind astfel la un ,,existentialism psihologic”. Titchener exprima sugestiv ideea;,,Continutul psihicului este ,,pur”,el nu are nici o legatura cu lumea externa,materiala”prin ceea ce numea ,,eroarea stimulului”.Cu toate ca activitatea ce se desfasoara si conditiile in care aceasta se desfasoara sunt profund controlate, dupa opinia lui, cind oamenii sunt invitati sa-si relateze trairile, senzatiile, ideile, ei fac greseala de a se referi la obiectul perceptiei, reprezentarii, sentimentului gindirii.Asadar,in loc de a caracteriza trairea,ei se refera la stimulul ei.
Pentru a studia realitatea interioara,cercetatorul trebuie sa se dedubleze in obiect si subiect al cerceterii,ceea ce reprezinta regula sine qua non a metodei introspectiei. Pentru ca dedublarea aceasta nu ar da posibilitate cercetatorului decit sa studieze propriile functii psihice, introspectionistii recomanda empatia,adica transpunerea cercetatorului in trairile si starile psihice ale altor persoane.
Toate conditiile descrise de Titchner