Biserica Romaneasca in secolele VII-XI
In jurul anului 600, intreaga organizare bisericeasca de la Dunarea de Jos s-a prabusit sub presiunea triburilor avaro-slave. Prin asezarea slavilor in Peninsula Balcanica, legaturile daco-romanilor din nordul Dunarii cu populatiile romanizate din sudul ei au slabit. Dar procesul de romanizare si increstinare fiind incheiat, stramosii nostri au putut sa asimileze unele grupuri de popoare cu care au fost nevoiti sa convietuiasca. Iar credinta crestina - ca forma superioara de manifestare spirituala - au reusit s-o impuna si popoarelor migratoare asezate la noi, ea devenind astfel un factor de cultura si de civilizatie in randul acestora. In schimb, slavii au reusit sa impuna limba slava in cultul Bisericii noastre - incepand cu secolul al X-lea - care s-a mentinut pana in secolul al XVII-lea.
Stirile privitoare la viata bisericeasca a romanilor, dupa anul 600, sunt destul de lacunare. Continuitatea unei vieti crestine este atestata insa de descoperirile arheologice: sase bisericute rupestre intr-un masiv calcaros la Basarabi - jud. Constanta, desigur o asezare manastireasca (secolele IX-XI, dupa unii istorici chiar din secolele IV-XII), fundatiile a doua biserici in nordul Dobrogei, una la Niculitel (secolele X-XII), alta la Garvan (fosta Dinogetia) din aceeasi perioada. In jurul celei din urma s-au descoperit resturi de pictura, la care se adauga numeroase obiecte de cult crestine intre care si bucati dintr-un clopot, cel mai vechi cunoscut la noi in tara. O serie de cruci-relicvar si chiar matrite pentru confectionarea crucilor s-au descoperit in diferite parti ale tarii, inclusiv dincolo de Prut. Fundatiile de biserici s-au descoperit la Dabaca, la c. 30 km. NV de Cluj-Napoca (secolele X-XI), altele sub bisericile catolice de mai tarziu din Alba Iulia si Prejmer, jud. Brasov si altele.
Aceste descoperiri sunt nu numai probe incontestabile asupra continuitatii romanilor ortodocsi pe aceste meleaguri, ci constituie si indic